10 arestaţi în dosarul traficanţilor de droguri. Jandarmul implicat ar putea fi dat afara

Dacă i se va dovedi vinovăţia, jandarmul reţinut va fi sancţionat şi poate fi exclus din structură, informează Jandarmeria Bistriţa-Năsăun într-un comunicat remis presei, referitor la arestarea preventivă a jandarmului suspectat de trafic de droguri, în dosarul traficanţilor a căror reţea a fost destructurată duminică seara în urma unor investigaţii care au durat aproape cinci luni de zile.

"De la demararea cercetărilor şi până în prezent Jandarmeria bistriţeană a colaborat cu structura DIICOT, punând la dispoziţie toate informaţiile cerute pentru a se clarifica situaţia creată.
Instituţia noastră nu tolerează un astfel de comportament în rândul cadrelor, ca urmare vor fi luate măsuri în privinţa celui reţinut, dacă în urma cercetărilor se va dovedi că fost vinovat, mergând până la excluderea din structură
", se mai spune în documentul citat.

Tribunalul BN a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a încă două persoane din cele 10 reţinute duminică seara, numărul total al arestaţilor în acest dosar de trafic de droguri ajungînd la 10, din 52 anchetate.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.