22 martie Ziua Mondială a Apei: Sărbătoare sau doliu?

22 Martie este Ziua Mondiala a Apei. Teoretic este o zi de sarbatoare.
De fapt ar trebui sa fie o zi de doliu, pentru ca, atat pe plan mondial,
cat si in Romania, apele - desi sunt seva vietii - sunt tratate de
omenire cu neglijenta si chiar cu criminala iresponsabilitate, desi se
recunoaste ca vorbim deja de o criza a apei nu doar in tarile cu clima
arida, ci si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in
Romania. O criza cantitativa si calitativa care vizeaza si apele
subterane, si cele de suprafata, amenintand direct omul nu dor prin
degradarea componentelor acvatice ale mediului, ci si direct prin
amenintarea la adresa asigurarii apei potabile pentru populatie. E
timpul ca oamenii sa se trezeasca, si in primul rand autoritatile publice...

AUTORITATILE UNA SPUN SI ALTA FAC

In ultimii ani, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate
de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de
desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa
"regularizare" a raurilor si ca trebuie nu doar stopata continuarea pe
acest drum, ci revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin
refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor
suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc. Doar ca exista o
masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca aproape toate
politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru renaturari si
ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de "lucrari de aparare"
si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri, dragari, devieri si
desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele planuri de a
introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a face
lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile
toate raurile medii si mari din interiorul tarii, ceea ce inseamna un
dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar trebui sa
protejeze mediul...

CONTINUA CACEALMAUA COMITETELOR DE BAZIN

Consultarea tuturor factorilor interesati si participarea lor la luarea
deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de
Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea
reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea
lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor
ONG-urilor a fost masiv fraudata de autoritati, iar de atunci s-a
refuzat orice corectare a acelui abuz si inlaturare a celor
nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci si pentru
un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza
este amanata din an in an. Oricum Comitetele de Bazin nu au fost
nicidecum "parlamente ale apei" ci mai mult structuri nefunctionare, de
forma, care doar aprobau formal, fara dezbateri si fara modificari,
toate propunerile Directiilor Bazinale de Ape...

NAVIGATIA DEVINE INAMICUL MARILOR RAURI

Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind
Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde
al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari
in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea
naturala, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii promoveaza in
ultimii ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil,
taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe
multe sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din
Dunare din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt
program urias de investitii) sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul,
Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni
iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au
debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina
navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale,
distrugandu-le din punct de vedere ecologic. Recent, Guvernul a si emis
o hotarare pentru canalizarea Argesului... Iar autoritatile locale
clujene discuta serios despre transformarea Somesului Mic in canal
navigabil pe parcursul din municipiul Cluj-Napoca, ceea ce inseamna o
distrugere din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna
dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia Nationala
Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe
portiuni din oras.

RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII

Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de
munte si lanturile de baraje si devieri au si multe consecinte negative
complexe si grave asupra mediului si nu numai, motiv pentru care in
tarile dezvoltate se recunoaste ca s-a exagerat in trecut, nu se mai
prea fac noi baraje si se regreta construirea anumitor baraje. In
Romania, desi raurile interioare au debite mici, s-au facut mari
acumulari pe majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu
captarea si devierea a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in
acele lacuri de acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand
grave dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se
vada. Cu toate acestea, se continua construirea de numeroase baraje
incepute sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de
exemplu planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in
defileul superior al Muresului, sau lacul de acumulare aferent propusei
centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce
va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii
Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa
potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant. Raurile
mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt
amenintate in cvasitotalitatea lor de lanturi de microhidrocentrale, ce
le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si
peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja in sudul
muntilor Fagaras si in alte zone, dar vizate sunt multe sute si chiar
mii de rauri! Acest atac se face sub ipocritul pretext al grijii pentru
mediu prin promovare de energie "verde" ???!!!. In realitate sunt imense
interese financiare private si grave complicitati la nivel inalt in
autoritatile publice.

NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE FURIA BETONISTICA A
HIDROTEHNICIENILOR

Nu scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a
le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si
naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in
Retezat se continua lucrarile de captare a unor rauri si deviere
subterana a lor spre lacul Gura Apelor, in Parcul National Defileul
Jiului s-au inceput lucrarile la un baraj imens, in Parcul Natural
Gradistea de Munte - Cioclovina se fac hidrocentrale pe raul Strei, in
muntii Fagaras si in multe situri Natura 2000 apar proiecte
hidroenergetice iar asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie
naturala protejata sunt in rapida inmultire, desi Romania sta foarte
prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea
agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa...
Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor este "protectia
localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri
si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele,
care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia
suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare"
din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru protectia,
nu pentru distrugerea mediului natural!

CETATENII SUNT TINUTI DEPARTE DE APE

La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa
ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al
cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si
protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza
malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si
debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe
plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie
rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal,
se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si
lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza
debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar
de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti,
banci si locuri de agrement. La noi dimpotriva, se inchid raurile intre
ziduri inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se
interzice scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii,
in loc de amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului
digurilor se interzice de cele mai multe ori orice tip de circulatie
publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza
peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale
si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine...

APELE SUBTERANE POLUATE SI SUPRAEXPLOATATE

Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile
Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul
si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de
desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele
minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda prin
persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu
nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia
din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole
iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor
subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti
poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor
petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse.
Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte
putin in ultimii 20 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in
continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe
rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau
contaminare daca se continua in stilul actual. O noua si imensa
amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile de exploatare a
gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa in multe
tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale
Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti o lauda si
ofera tara pe tava "investitorilor" in aceste iresponsabile tehnologii...

POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE

Autoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea
apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se
inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare
mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este doar conjuncturala si
este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine
in forta, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu
par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare
mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul
apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au
fost ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare
grava, nemediatizata pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie
aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu multa mediatizare, ca
publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat legile. In loc de
rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea unor surse
de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de potabilizare mult mai
scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se rezolve cauza,
optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de vedere
economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara.

MINERITUL CA INAMIC AL APELOR

Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai
ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii
sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si
se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem
de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si nevegetate
stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate adecvat sau chiar
complet abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval
cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti
poluanti. Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar
"varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri, de
exemplu daca s-ar realiza proiectul minier Rosia Montana. Sume mari din
bani publici s-au cheltuit pentru programul de inchidere si ecologizare
a minelor, insa efectele sunt departe de cele scontate, fiind un subiect
necesare de anchete nu doar pe linie de mediu, ci si pe linie de DNA. Cu
toate acestea, guvernantii incearca sa convinga populatia ca o buna cale
de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit, ca in
tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus
bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave
prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din
cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre
grupurile puternice de interese politico-economice din statele
dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari
bananiere (sau, dupa caz, "corcodusiere", ca in Romania nu cresc banane...).

EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE MAI ARE DE ASTEAPTAT

In tarile civilizate si carora le pasa de mediu si de sanatatea
oamenilor nici nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu
apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a
apelor uzate. La noi chiar si in ultimii ani s-au aprobat numeroase
proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal.
Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem
zone intinse fara canalizare iar statiile de epurare sunt departe de a
fi la standarde. In Bucuresti, dar si in multe din orasele mici, adesea
chiar lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie, astfel ca apele
fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau insuficient
epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu si de
sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate
nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci
de mii de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au
bani de echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru
epurarea apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de
perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv
ca mai repede nu putem indeplini conditiile de epurare a apelor uzate,
desi se pare ca de fapt nici nu vrem... Se mai adauga si faptul ca
sistemul de canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca
apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele
fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor
suprafete tot mai mari de teren in orase face ca un procent tot mai mare
din apele pluviale sa ajunga la canal. Si cum capacitatea retelei de
canalizare nu permite preluarea debitelor la ploi mari, sistemul este de
deversare a preaplinului direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte
din apele uzate ajung total neepurate in apele de suprafata. Si marile
orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru a pune capat
acestei anormalitati.

ALIMENTAREA CU APA PE O DIRECTIE PERICULOASA

Un procent semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa
potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza
freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de
fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea
aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice sau
contemporane. Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu
apa situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem
risc de infectie avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza
clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri pentru sanatate....
Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia spre care ne
indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele sunt lasate sa se
degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai departe si cu
costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii scumpe
de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei. Ca exemplu,
Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si Gilau, le
lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand priza de apa
pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial pe lacul Somesul
Cald si acum pe Tarnita, iar ca tratare a apei, in loc de investitii in
calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de productie
mult mai mare decat necesarul, iar acum, pentru a recupera investitia,
se fac investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte
judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm
si pentru oameni si pentru mediu.

AMURGUL APELOR

Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se
va accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii,
schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si
mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase. Iar
protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu
pare o prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si
Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie
o criza mondiala a apei, dar noua nu ne pasa. Celelalte state din UE
depun eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi o
implementam mai mult pe hartie si in declaratii politicianiste. Aplicam
politica "dupa noi potopul" desi declaram ca ne gandim la generatiile
viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele
tulburi la propriu, dar la figurat par sa se straduiasca din greu sa
ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se
invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici
nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime
suntem in final cu totii....

Cluj-Napoca, 21 martie 2012

Radu Mititean

DIRECTOR EXECUTIV CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
 

NOTA:
Textul de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului /
terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului,
al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv
si corect si toate elementele criticate pot fi la cerere detaliate,
explicate si sustinute de noi cu argumente si dovezi riguroase din punct
de vedere juridic si stiintific, si cu numeroase exemple concrete, fiind
rezultatul unor indelungate cercetari proprii si documentari
aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international.
Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi, dar din
pacate perfect actual si in 2012.

Nota red: Acest text a fost preluat de pe platforma de discuţii Conservarea Biodiversităţii.

Clipul de ilustraţie aparţine www.ziarul-bn.ro, a fost filmat în Parcul Naţional Munţii Rodnei şi în imagini apare Pîrîul Roşu.