Archive - Sep 20, 2010

Travestirea presei

preluare de pe blogul lui Mihnea Măruţă

Două categorii de subiecte mai contează astăzi în televiziunile din România: viaţa la primul nivel (naşteri, botezuri, căsătorii, divorţuri, accidente, sex şi moarte) şi politica partizană (unii cu puterea, alţii cu opoziţia). Ambele reprezintă devieri conştiente atât de la misiunea mass-media, cât şi de la interesul naţional.

Ioan Botiş: Un sfert din 140.000 de dosare ale persoanelor cu handicap prezintă suspiciuni de fraudare

Un sfert din cele 140.000 de dosare verificate ale persoanelor care beneficiaza de ajutor pentru handicap prezinta suspiciuni de fraudare, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botis, citat  de HotNews.ro "In ultimele luni, am verificat peste 140.000 de cazuri, de dosare de persoane cu handicap si din dosarele verificate 35.000 au prezentat suspiciuni de fraudare. Au fost cazuri de notorietate, in care am constatat ca sunt persoane care aveau atestat de nevazator si aveau permis sau conduceau in acelasi timp", a spus ministrul Muncii.

Corul bărbătesc din Odorheiul Secuiesc a concertat la Casa Scriitorilor din Valea Vinului

Florica Dura

 Corul numără 140 de ani de existenţă neîntreruptă. Pentru a vă face o idee despre muzica pe care o interpretează, urmăriţi clipul ataşat.

 

 

Termenul pînă la care băncile erau obligate să îşi alinieze contractele la Ordonanţa 50/2010 a expirat. Avocaţii recomandă clienţilor să ceară Actul Adiţional

preluare you tube

Termenul pana la care bancile erau obligate sa modifice toate contractele de credit incheiate cu populatia pentru a le adapta la noile reglementari s-a incheiat in aceasta dimineata. Bancile au transmis doar unei parti a clientilor Actele Aditionale, insa acestea nu au fost bine primite de catre clienti, care au trimis notificari in care aratau ca nu sunt de acord cu prevederile transmise. O parte din banci au anuntat prelungirea termenului pana la care clientii pot sa isi exprime punctul de vedere. Ce se va intampla mai departe?

Valea Vinului: Consulul maghiar de la Cluj a fost în vizită la muzeul Remenyk Sandor

Florica Dura

Sîmbătă 18 septembrie, consulul maghiar de la Cluj, doctorul Szucs Zoltan a fost primit cu pîine, paprika şi un păhărel de palincă la Muzeul Remenyk Sandor din Valea Vinului. Evenimentul s-a încris în cadrul ediţiei 2010 a Zilelor Culturii Maghiare desfăşurate la Rodna şi Valea  Vinului, de vineri 17 septembrie, pînă duminică 19  septembrie.

 

Mai multe detalii în filmul ataşat.