Archive - Mar 2011

March 3rd

Unde a greşit omul?

Primim la redacţie

 Şeful Indian "Doi Vulturi" a fost întrebat de un birocrat alb din guvernul USA :
"Ai observant omul alb de mai bine de 90 de ani. Ai văzut războaiele sale, avansurile tehnologice pe care le-a făcut. Ai văzut progresul său şi daunele făcute de el".
Şeful a aprobat din cap cele auzite. Birocratul a continuat:
"Avînd în vedere toate aceste evenimente, ce părere ai, unde crezi că a greşit omul alb?".
Şeful s-a uitat fix la birocrat şi a răspuns:

Analgezice naturale: Frunze de varză, ulei de ienupăr şi flori de soc

Primim la redacţie

 Masajul cu o loţiune din oţet de mere şi din apă de trandafir are un efect calmant asupra nevralgiilor faciale. Pentru fiecare masaj se amestecă cele două ingrediente în cantităţi egale.

În cazul nevralgiei de trigemen, durerea se extinde pe toată faţa, o parte din pielea capului până în creştet. Compresele cu frunze de varză, aplicate pe locul dureros, reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de a combate durerile faciale.

Părintele Iustin Pârvu: Creştinii şi revoluţiile

preluare you tube

 De o sută de ani nu mai există nici un partid naţionalist real!

March 2nd

Neale Donald Walsch - Priveşte, Zîmbeşte, Atinge!

preluare you tube

 Autorul "Convorbirilor cu Dumnezeu" într-o conferinţă în care afirmă că, putem schimba foarte uşor realitatea predominantă: dacă încercăm!

Muzică: Trio PROJECT - Rapid - Greg Pattillo, Stephenson Eric, Seymour Peter

preluare you tube

 Trei instrumentişti mai mult decît talentaţi, într-o evoluţie de zile mari!

Rusia: Sărutatul poliţiştilor ca formă de artă!

preluare Russia Today

Este iniţiativa unor artişti ruş din grupul  "Voina", care fac demersuri pentru reformarea femeilor ruse care lucrează ca ofiţeri de poliţie, informează Russia Today. Înarmaţi doar cu îmbrăţişări şi săruturi, artiştii pretind că doresc ca fetele "în albastru" să fie mai relaxate. Pentru artişti, una dintre reformele cheie a Poliţiei din Rusia este prezenţa pe străzi a unor poliţiste ceva mai vesele şi mai relaxate.

March 1st

Direcţia de Tineret şi Sport BN, anunţă reduceri pentru tineri prin Cardul Euro 26

Primim la redacţie

 

Tinerii cu varsta cuprinsa intre 14 si 30 de ani pot beneficia gratuit de cardul Euro 26. Acest card ofera acces la reduceri si facilitati in domeniile : transport si calatorii, vacante si cazare, timp liber, cumparaturi, cultura, informează DJTS BN printr-un comunicat de presă.
Cardul Euro<26, in toate formele lui, este o LEGITIMATIE care atesta faptul ca posesorul este membru asociat in programul european de carduri pentru tineri.

Un mărţisor muzical cu fetele de la Bond!

preluare you tube

 Piesa se numeşte Duel si a fost filmată la Royal Alber Hall din Londra!