Câte PCR-uri și aparate de ventilație a plămânilor s-ar fi putut cumpăra cu banii alocați inițial pentru pârtia inutilizabilă de pe Cocoș, este întrebarea USR BN

comunicat de presă USR BN



„Noi nu ne aruncăm politicienii corupţi la groapa de gunoi a istoriei. Noi îi reciclăm!”
(Gabriel Petru Băeţan, scriitor român, n.1986)

În contextul actual, în care toate resursele statului și ale județelor țării sunt puse la grea încercare, cu presiunea enormă care se manifestă pe sistemul medical, ne întrebăm cu ce putere și eficiență ar fi putut funcționa acesta în Bistrița-Năsăud, în lupta cu pandemia de COVID-19, dacă am fi avut încă de la începutul crizei trei aparate de testare Real Time PCR, și nu două, după mai bine de o lună de zile de la decretarea stării de urgență, plus încă vreo 1.000 de aparate de ventilație respiratorie sau multe alte echipamente de prevenire a infecției?

Cu trei aparate de testare Real Time PCR, sistemul medical județean ar fi putut pune în funcțiune încă de la începutul crizei câte un laborator de testare în fiecare dintre cele trei unități medicale din orașele Beclean, Năsăud și Bistrița, poziționate ideal pentru a acoperi nevoile de testare rapidă din tot județul. S-ar fi putut testa chiar în masă tot personalul din domeniul medical și din domeniile relevante care trebuie să țină sectoarele principale ale economiei în continuă mișcare. Cele 1.000 de aparate de ventilație respiratorie ar fi fost mai mult decât suficiente pentru cel mai grav scenariu al pandemiei la noi în județ și cel mai probabil am fi putut sprijini chiar și nevoile județelor învecinate.

Probabil că toate aceste aparate ar fi prevenit o mare parte dintre decesele cauzate de infecția cu noul virus COVID-19 înregistrate în Bistrița-Năsăud și în județele vecine și multe alte decese care vor mai urma de acum, iar impactul acestui virus asupra vieții cetățenilor ar fi fost într-o mare măsură atenuat.

Toate aceate aparate sunt costisitoare, însă știm bine cum s-au risipit banii publici pe diferite proiecte fanteziste în ultimii ani.

Spre exemplu:
- la un simplu calcul, investiția inițială în pârtia Cocoș, din municipiul Bistrița, cu peste șapte milioane de euro, ar fi acoperit exact vreo trei aparate de testare pentru COVID-19, Real Time PCR, plus vreo 1.000 de aparate de ventilație respiratorie.
(preț aparat ventilație: aproximativ 32.000 lei/bucată - sursă preț, Bistrița Business;
preț aparat RT PCR: 345.000 lei/bucată - sursă preț: adevărul.ro).

Promotorii acestor proiecte fanteziste de tipul pârtiei Cocoș sunt însă aceiași oameni care acum fac pe salvatorii sistemului medical și se folosesc de această criză pentru a câștiga cât mai mult capital de imagine.

Mai mult de atât, tot ei încearcă să arunce vina pentru slaba gestionare a situației pe oricine altcineva în afară de propriile lor persoane, după ce au avut la dispoziție mandate la rând să pregătească sistemul medical pentru gestionarea cât mai bună a situațiilor de criză. De ce nu ne spun respectivii „salvatori” mai degrabă câte resurse care puteau fi folosite acum în lupta cu virusul au fost risipite pe proiecte de genul pârtiei Cocoș de-a lungul mandatelor în care ei au condus principalele instituții ale administrației publice?
Din păcate, nu ne rămâne decât să sperăm că va veni cât mai curând ziua în care vom avea lideri ce vor ști și vor avea bunul simț să cheltuie cu folos banii publici luați din buzunarele noastre și nu să îi dea pe mâna incompetenților și corupților.

Până atunci, cu cei trei incompetenți în funcții, peste câțiva ani vom face tot asemenea calcule, și pentru Aquaparkul Wonderland și pentru fântâni arteziene și pentru luminițe de sărbători de prost gust și pentru multe alte proiecte de risipă.

Uniunea Salvați România, Filiala Bistrița-Năsăud

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.