Clujul lui Arhimede

Intrarea lui Emil Boc în competiţia pentru Primăria Cluj-Napoca este, pentru a doua oară în ultimii 8 ani, un moment care poate modifica tendinţele din politica românească. De data aceasta însă, Clujul este chiar mai important decât Bucureştiul în stabilirea liniilor de forţă care vor influenţa alegerile parlamentare.

Mai întâi, puţină istorie. În 2004, pentru Primăria Cluj-Napoca s-au confruntat trei personalităţi reprezentând trei idei foarte diferite: Gheorghe Funar, aflat la finalul a trei mandate în care transformase oraşul în arenă de circ, blocându-i dezvoltarea prin izolaţionism, Ioan Rus, vicepreşedinte al PSD care demisiona din funcţia de ministru de Interne, aureolat de intrarea în Schengen, pentru a-şi demonstra dorinţa de a câştiga, şi Emil Boc, cel mai bun parlamentar al PD, devenit preşedinte executiv al partidului preluat de Traian Băsescu.

Avea să câştige Boc, în turul doi, datorită unei campanii în care mizase pe populism (“Boc, omul de la bloc”), dar şi pe atacurile la adresa corupţiei din mandatul Guvernului Năstase, al cărui “trimis” la Cluj era Ioan Rus. Mulţi au spus atunci că experienţa de manager a acestuia din urmă ar fi fost benefică pentru oraş, şi poate aveau dreptate.

Cert e că Emil Boc a fost un primar bun, mai bun decât se aşteptau inclusiv duşmanii săi, şi asta mai ales pentru că a supravegheat personal refacerea oraşului. Nu uit cum, într-o sâmbătă, l-am întâlnit în faţa fostei cofetării “Croco” (de care mi-e foarte dor), de unde urmărea asfaltarea Pieţei Lucian Blaga. “Dacă muncitorii nu mă văd aici, trag mâţa de coadă”, mi-a spus el atunci.

Vremurile au trecut şi s-au întunecat, PDL a ajuns la guvernare, iar Boc a fost un premier pe cât de necesar, pe atât de hulit. E devreme să judecăm austeritatea din anii 2009-2011, dar eu continui să cred că România a făcut bine ce-a făcut, punându-se la adăpost din timp, înaintea altor ţări, cu sacrificiul inerent al populaţiei.
Acum, PDL e în descompunere, iar Emil Boc, în ciuda aşteptărilor (“cum să mai candideze la Primărie după ce-a fost prim-ministru?”), se întoarce acasă, la Cluj. Anunţul candidaturii sale stabileşte competitorii, iar aceştia sunt doar doi: el şi Marius Nicoară, candidatul USL. Nimeni altcineva nu are şanse să câştige Primăria Cluj-Napoca, cu atât mai mult cu cât totul se decide în primul tur.
Revin la ideea din startul acestui text: prin candidatura lui Boc, Clujul se transformă în cel mai important punct de pe harta politică a ţării.

La Bucureşti, este aproape imposibil ca Sorin Oprescu să fie învins (tot pentru că există un singur tur de scrutin), deşi a apărut, pentru prima dată, un candidat care nu înseamnă “răul cel mai mic”, ci o alternativă civilizată, de oraş european: matematicianul Nicuşor Dan, independentul care a luptat pentru Capitală şi înainte, dezinteresat.
Dacă Boc va pierde la Cluj, PDL îşi va vedea distrus cel mai important bastion, iar USL va mărşălui spre alegerile parlamentare din toamnă dintr-o dublă postură superioară, de coaliţie aflată la putere şi de câştigătoare detaşată a alegerilor locale. (Aşa cum, odinioară, se spunea că cine controlează gurile Dunării controlează Europa, la fel putem afirma, micşorând proporţiile, că formaţiunea care câştigă Clujul are un ascendent asupra întregii Transilvanii.)
Dar dacă Boc obţine a treia oară funcţia de primar al Clujului (iar PDL păstrează şi Consiliul Judeţean, unde Tişe nu are un contracandidat pe măsură), balanţa politicii româneşti va ajunge într-un echilibru de o fragilitate nemaiîntâlnită. Cu o victorie la Cluj, totul poate reîncepe pentru dreapta reintrată în opoziţie. Un punct de sprijin, ne învaţă Arhimede, e suficient pentru a răsturna lumea.

De aceea, de astăzi, din minutul următor după anunţul candidaturii lui Boc, la Cluj va urma o campanie mizerabilă. Presa va fi principala afectată de aceste jocuri şi nimeni nu va mai sta deoparte. Bătălia va fi totală şi lipsită de reguli.
Pregătiţi-vă pentru lovituri de o josnicie rară, trădări dincolo de detestabil şi amănunte biografice împroşcate pe sticla televizoarelor.
Dar şi pentru ocazii unice de a fi oneşti, de a rămâne oameni.