Gavril Ţărmure favorit la împărţirea banilor către ONG-uri. Mici, da buni la matematică. CRIZA: Numărul maşinilor înmatriculate, în scădere. Descentralizarea în sănătate se va face pînă la 1 iunie

Citynews: Gavril Ţărmure, favorit la împărţirea banilor către ONG-uri

Gavril Tarmure si Fundatia Societatea de Concerte au primit de la bugetul local 60.000 de lei, in timp ce pentru singurul festival de film din Bistrita, ajuns la cea de-a cincea editie nu s-a alocat niciun leu.

 

Fundatia Societatea de Concerte Bistrita a primit finantare pentru doua proiecte, unul inscris la capitolul "relatii internationale" si unul la "cultura si culte". Cele doua proiecte ale Societatii de Concerte sunt "Intalnirile europene ale tinerilor - Vara 2010" care a primit de la bugetul local 20.000 de lei si "Scoala de Bistrita" finantata cu 40.000 de lei. Continuare aici

Mesagerul: Mici, da buni la matematică

Ultimul sfârşit de săptămână a venit pentru 95 de elevi de clasele I şi a II-a de la Şcoala Generală din Sângeorz-Băi cu o întrecere la matematică, acţiune derulată în cadrul concursul "Canguraşul matematician". În România, respectivul concurs este organizat de Fundaţia pentru Integrare Europeană SIGMA, împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Potrivit organizatorilor, obiectivele urmărite sunt legate de promovarea matematicii în rândul elevilor, mobilizarea nu numai a cunoştinţelor matematice ale elevilor, ci şi a intuiţiei, imaginaţiei, gândirii creative şi aplicative, dar şi dezvoltarea capacităţii de a selecta şi a lua decizii, familiarizarea elevilor cu o metodă modernă de testare-verificare, testul grilă, antrenându-i astfel pentru examenele viitoare, realizarea de către cercetători a unor studii asupra capacităţii elevilor de a înţelege şi de a aplica matematica. Citeşte tot articolul.

Bistriţeanul: CRIZA: Numărul maşinilor înmatriculate, în scădere

Criza economica si-a pus serios amprenta asupra numarului de masini inmatriculate in primul trimestru al anului in judetul nostru. Daca in 2009, in aceeasi perioada, au fost inmatriculate aproape 3.200 de autovehicule, in 2010 au fost eliberate doar 2.400 de astfel de documente.
Din pacate, primele trei luni ale anului nu au adus imbunatatiri pietei auto, numarul masinilor inmatriculate micsorandu-se tot mai mult.

Astfel, in judetul Bistrita-Nasaud s-a inregistrat o scadere de circa 25 % a numarului de autovehicule inscrise in primul trimestru al anului, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.

„In anul 2010, in primul trimestru au fost inmatriculate un numar de 2.443 de autovehicule la nivelul judetului Bistrita-Nasaud. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut se constata o scadere de 745 de masini inscrise”, a declarat comisarul Danila Baciu, seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise si Inmatriculari Auto Bistrita-Nasaud. Continuare aici.

Bistriţaonline: Descentralizarea în sănătate se va face până la 1 iunie
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, sâmbătă, că descentralizarea în Sănătate este pe cale să se înfăptuiască, după ce ani de zile doar s-a vorbit pe această temă, precizând că până în iunie aceasta ar putea fi finalizată.

'De ani de zile tot auzim de descentralizarea din Sănătate, predecesorii mei au vorbit despre acest lucru. Mulţi au vorbit, puţin s-a făcut. A venit momentul să nu vorbim doar. De 10 zile a apărut acest pachet de reformă, mulţi încep să creadă că va exista această reformă (...). Avem un sistem cu două capete în sănătate: imobilele la administraţiile publice, dar conducerea e numită de ministru, 435 de manageri numiţi sau revocaţi. Eu cred că acest sistem nu a fost eficient, nu va fi nici în viitor. Nu există ministru, oricât de activ ar fi, care să poată controla şi monitoriza 435 de spitale', a spus Cseke Attila, la Conferinţa Naţională a Primarilor UDMR de la Târgu Mureş.

Acesta a arătat că administraţiile publice ar trebui să aibă sarcina numirii şi revocării conducerii spitalelor şi aici intervine principiul subsidiarităţii, în sensul că decizia trebuie adusă cât mai aproape de oameni. Citiţi mai departe.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.