Grădinițele și școlile trebuie să rămână deschise, în special pentru preșcolari si elevii din ciclul primar și gimnazial, spune deputatul USR de BN Cristina Iurișniți

comunicat de presă USR BN

” Nu sunt de acord cu decizia guvernului Orban de a închide școlile, fără a lua în calcul studiile științifice, recomandările organizațiilor internaționale, experiența și practica celorlalte state europene!
În țări din Uniunea Europeană, precum Italia, Germania, Franța școlile au rămas deschise. Personal, consider că în ceea ce privește răspunsul la această pandemie, în domenii precum educația, România ar trebui să urmeze exemplele acestor țări, și să caute soluții în mod diferențiat, în funcție de situația concretă, din teren.
Inclusiv specialiști de renume de la noi, precum prisholgul Daniel David, rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a avertizat în repetate rânduri că deja există la nivel global, dar și național, suficient de multe date științifice care demonstrează că măsurile legate de pandemie trebuie adoptate și aplicate în mod diferențiat. Gândind diferențiat aceste măsuri de combatere și limitare a extinderii efectelor pandemiei s-ar fi putut suspenda orele și trece la învățământul online doar pentru clasele de liceu, unde învață elevi de vârste mai mari, care înțeleg și pot să lucreze singuri de acasă.
De asemeneea, avem la nivel național suficient de multe date științifice care ne arată că măsurile legate de pandemie trebuie luate diferențiat și în funcție de zona geografică, pe județe; ori în funcție de specificul local chiar și în interiorul aceluiași județ, acolo unde se identifică anumite regiuni și populații vulnerabile.
În urma aplicării măsurii guvernului actual, de a închide la grămadă și în totalitate școlile și de a trece deopotrivă profesorii și elevii de gimnaziu precum și pe cei de liceu în sistem de predare și învățare online, la distanță, cu siguranță copiii de vârste mai mici vor fi mai mult afectați, Pentru ei desfășurarea activităților online nu are aceeași eficiență ca pentru cei de liceu.


Precizez că, în conformitate cu datele oficiale, grădinițele, școlile din ciclul primar și gimnazial, în special cele din mediul rural, unde învață un număr mic de copii, și a fost aplicat scenariul verde de funcționare al unităților de învățământ, nu există până la această oră infectări cu SARS COV 2 confirmate.
Grădinițele și școlile trebuie să rămână deschise, în special pentru preșcolari si elevii din ciclul primar și gimnazial”, transmite Cristina Iurișniți în comunicatul de presă citat

Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.