Grapini vrea să demoleze ”Casa Scriitorilor”, în timp ce ”mulge” euroi de la niște capre imaginare!

 Partea I-a, Casa Scriitorilor. Monument istoric căruia Grapini îi vrea pieirea!


Monumentul istoric de la Valea Vinului este beneficiarul a trei branduri suprapuse: SKV - Siebenburgischer Karpaten Verein-, Radna Borberek Furdo și un brand cultural, recent, de casă de creație și odihnă a scriitorilor români: ”Casa Scriitorilor”!
Având în vedere că în spațiul public, prin intermediul internetului și al rețelelor de social media, au apărut informații care nu concordă cu adevărul din documentele istorice și juridice, facem următoarele precizări:
1. Monumentul ”Casa Scriitorilor” nu a fost niciodată în proprietatea Regilor României. Ci doar în folosința Fundației Culturale Principele Carol, potrivit documentelor de arhivă. Corectăm cu această ocazie ”mitul” fără fundament, potrivit căruia acele case ar fi fost construite de Regii României. De altfel, Casa Regală a României a răspuns atât Uniunii Scriitorilor din România cât și –cel mai recent- Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural BN, prin adresă că nu deține nici un document sau act privind construcțiile și terenul de la Valea Vinului. Acele construcții, cunoscute și clasate ca monument istoric având titlul de ”Casa Scriitorilor” au fost finalizate de niște regi, dar ai cunoașterii și ai antreprenoriatului: GRĂNICERII! Acest lucru s-a întîmplat înainte de instalarea dualismulu austro-ungar, pe vremea districtului grăniceresc năsăudean, când, Fondurile de la Năsăud erau conduse de unele dintre cele mai strălucite minți pe care le-a dat GRANIȚA. Așa cum scriam anterior, în perioada de după Marea Unire și până în 1945, fostele hoteluri de la Valea Vinului, cunoscute în Europa ca destinație de vilegiatură, încă de la finalul secolului al XIX-lea, au intrat în proprietatea Statului Român și au fost folosite de către Regii României pentru diverse activități sociale și culturale. Astfel, în perioada în care Carol al II -lea a condus România, casele de Valea Vinului au fost folosite ca loc de antrenament și formare pentru voluntarii din Serviciul Social, un proiect al sociologului Dimitrie Gusti, prin care regele dorea reziliența satelor românești. Au urmat descinderile caravanelor culturale care culegeau folclor, elemente de tradiție și istorie locală. Acestea, formate din sociologi, pictori, fotografi, scriitori și funcționari au folosit locația de la Valea Vinului ca loc de cazare și bază generală în studiile pe teren pe care le-au făcut în satele de pe Valea someșului Mare. Cu această ocazie, la 1937, localitatea Șanț, fostă Rodna Nouă, a beneficiat de una dintre cele mai atente cercetări sociologice, însuși Dimitrie Gusti poposind în sat. Cu respectiva ocazie, Teatrul nescris din localitate a fost pus în valoare și înregistrat.


2.Este foarte important pentru toți: bistrițeni, năsăudeni, bârgăuani, sălăuani, someșeni, șieuani, și mai ales pentru cei care sunt descendenți de grăniceri, ca respectivul monument istoric de la Valea Vinului să rămână în picioare și să fie reabilitat. De ce? Pentru că este unul dintre reperele care aduce mărturie identității noastre atât naționale cât și culturale. Monumentul istoric vorbește despre cum niște țărani imperiali, români, după ce au luptat pe toate fronturile deschise de împărații Casei de Austria, căreia i-au jurat credință și au respectat jurământul până în 1851, adică vreme de 91 de ani, când conducerea de la Viena a ajuns la concluzia că aceștia deveniseră prea deștepți, prea antreprenori, prea strategi, adică periculoși pentru imperiu, în general și pentru unguri în special, lucru demonstrat în 1848 și mai ales 1849, li s-au luat armele și li s-au sechestrat bunurile și averile câștigate pe durata aproape a unui secol!!! Se întîmpla în ianuarie 1851, când a fost desființat Regimentul II de Graniță, Năsăud! Atunci, strămoșii noștri au trebuit să o ia de la capăt și timp de 10 ani să demonstreze cu documente și memorii, dar mai ales cu tenacitate că sunt pe picioarele lor și că secolul în care, fără solde au păzit fruntariile imperiului austriac, în Carpații răsăriteni, a produs schimbări majore în mentalitățile lor, în structura lor psihică, chiar până la nivel de ADN! Și că aceste schimbări au devenit o zestre culturală, economică și istorică, care au creat-o ei, nu ungurii și nici austriecii! Unul dintre acei bărbați vrednici a fost Vasile Nașcu, omul despre care puțini știu că a recuperat averile grănicerești, sacrificându-și familia, cariera de dascăl și viața...Vicecăpitanul Florian Porcius a fost al doilea și unul dintre locotenenții lui Nașcu, iar doctorul în științe botanice Artemiu Publiu Alexi, originar din Sângeorzul Românesc a completat echipa. Grănicerii de atunci, reuniți în districtul năsăudean, 1861 -1876, au demonstrat că erau capabili să se autoguverneze, mai ales că aveau cu ce! Averile grănicerești ale celor 44 dar și cele de ale Fondurilor de la Năsăud, mai mari de cel puțin trei ori decât fondurile Fundației Gojdu, au dat puterea economică de a face cu brio administrație, justiție și de a construi școli, pentru a plăti dascăli și burse elevilor proveniți din graniță și care doreau să studieze în universitățile din Austria, Ungaria, Germania, Italia și Franța! Cei doi naturaliști menționați, foști bursieri ai fondurilor, amândoi născuți la poalele Munților Rodnei, Florian Porcius și Artemiu Publiu Alexi au întors strălucit ajutorul primit ca stipendii, în folosul comunității din care s-au ridicat. Pe lângă cercetare, comunicări cu confrații din imperiu, întâlniri cu alți pasionai ai muntelui și ai naturii, la Valea Vinului sau în Curățel, ei au fundamentat strălucit necesitatea cumpărării scaldelor de la Valea Vinului și tranformarea acestora în destinație de vilegiatură. În plus, donarea a 6 pogoane de pădure pentru extinderea domeniului turistic, tot de către Fondurile Grănicerești, a permis extinderea și dezvoltarea băilor cu ape minerale, raritate atât atunci cât și în zilele noastre!


3.Arhitectonica de hotel elvețian a fost dată de conducătorii Fondurilor Grănicerești Năsăudene și, Florian Porcius ajutat de Artemiu Publiu Alexi, minți luminate de cărți, călătorii și viziune, au fundamentat credibil achiziția, astfel încât comisia grănicerească de avizare a decis cumpărarare unor clădiri neterminate și nefinisate de la un conte ungur, când acesta nu a mai avut banii necesari pentru continuarea proiectului, pe care îl începuse în 1849! Fondurile grănicerești au fost sursa de bani care a permis finalizarea și inaugurararea scaldelor! Date în administrarea SKV - Siebenburgischer Karpaten Verein- adică Asociației ardelene a Prietenilor Munților Carpați, în 1885, construcțiile de la Valea Vinului au adus faimă în turism și, ulterior PROFIT! Confiscate de fiscul maghiar, ca urmare a unei datorii acumulate de către fonduri, clădirile finalizate de grăniceri s-au transformat în Radna Borberek Furdo, după instalarea dualismului și până după Marea Unire, când Statul Român a revenit la conducerea Transilvaniei!


4.Perioada în care au fost în folosința Casei Regale, prin Fundația Culturală ”Principele Carol” acoperă anii imediați de după Marea Unire și până la momentul 1945;


Barbarul primar de Rodna, nu va fi niciodată proprietarul nici a clădirilor nici a terenului, pentru care a pus la cale distrugerea monumentului prin jefuitorii pădurilor și nu numai. Proprietatea, din punct de vedere juridic o are Statul Român! Rodna, ca UAT poate primi exclusiv dreptul de folosință, așa cum și Uniunea Scriitorilor l-a avut și încă îl mai are, potrivit HG 45/2002, pentru 49 de ani! Așa cum rezultă din CF-ul eliberat de OCPI BN, în august 2021.


5. Proiectul hotărârii de guvern, aflat în dezbatere publică, până duminică, 1 august, prin care aculturalul Grapini speră să primească casele, spre a le dărâma, încă nu a fost dat și cu siguranță, Grapini nu va putea dărâma nimic! Iar dacă o va face, cu siguranță o va pune de pușcărie! Lucru care îi poate veni și din alte ”surse”, se pare că. Faptul că textul hg-ului vorbește de un termen de 15 ani în care acest ”barbar” ar trebui să aducă casele de la Valea Vinului măcar la starea în care se aflau, când, în 2011, Uniunea Scriitorilor a trimis oficial adresa de renunțare la case, -adresă pe care Ministerul Culturii, nu a ”avut” timp să o proceseze, timp de 10 ani- este o perioadă insuficientă pentru ca actualul primar de Rodna, măcar să repare ce au stricat, sub oblăduirea sa, cei pe care i-a ”împins” să batjocorească casele scriitorilor!


6. Încă de la înșuruburea sa în Primăria Rodna, în calitate de vice, în decembrie 2014, Valentin Grapini a fost preocupat de cum să pună la cale distrugerea stațiunii scriitorilor, nu să protejeze ceva, acolo. Această acuză o lansăm bazându-ne pe faptul că, dacă până în 2018, când construcțiile de acolo au fost incluse în clasa B de Monumente Istorice de interes regional și ”distrugerile temeinice” aplicate asupra caselor au trecut ”neobservate” de milițienii Rodnei, pe motiv că Grapini fiind pesedist era protejat de OMERTA acestui partid, după clasare și după ce PSD a pierdut puterea se puteau găsi pârghii de blocare a acestui ”descreierat” barbar de a continua, ajutat de complici, devastarea unui MONUMENT ce are ca proprietar Statul Român! Dar cine să o facă?


Cerem public protecția monumentului ”Casa Scriitorilor” și luarea unor măsuri de protecție a clădirilor și perimetrului! Aleșilor din Consiliul Local Rodna, care, sperăm noi, au ceva respect pentru identitate și repere identitare! Și atribuții prin legea monumentelor!
Atribuțiile primarului, care are pe raza UAT în fruntea căruia se află un monument istoric!


Articolul 47 din Legea 422 a monumentelor istorice stipulează:
Primarul are următoarele atribuții specifice:

e) asigură paza și protecția monumentelor istorice aflate în domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și ale monumentelor istorice abandonate sau aflate în litigiu, semnalând de urgență direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, orice caz de nerespectare a legii;
Ce a făcut Grapini pentru a proteja Casa Scriitorilor de la Valea Vinului, de când este primar? A pus jefuitorii pădurilor să distrugă casele?! Și asta din 2014, pe când era doar vice-primar!


Partea a II-a Caprele lui Grapini! Cine este Grapini și cu ce se ocupă? Cică mulge euroi de la niște capre, moarte de cel puțin 4 ani!


Cu siguranță rodnenii și colbarii (locuitorii satului Valea Vinului) nu au știut și nici acum nu știu cine este cel pe care l-au votat, în marea lor majoritate, la alegerile din septembrie 2020. Pentru că, dacă ar fi știut, nu l-ar fi votat! Credem noi! Cum presa are importantele roluri de a informa și a educa, nu facem decât să punem în aplicare, pentru început, principiul de bază al acesteia, acela de A INFORMA! Dacă rodnenii și colbarii vor înțelege , bine, dacă nu, nu! Noi ne-am făcut meseria și suntem liniștiți, din acest punct de vedere! Iar dacă rodnenilor le convine un asemenea primar, este treaba lor! Nu ne băgăm! Doar informăm, instituțiile abilitate cu controlul și tragerea la răspundere!


Grup infracțional organizat și delapidare de fonduri europene la adresa din buletin a primarului!


Potrivit documentelor care ne-au parvenit, încă din vara lui 2020, dar pe care nu am putut din motive întemeiate să le utilizăm, cerem voie rodnenilor și colbarilor să ne permită ca în rândurile care urmează să facem cuvenita informare: primarul în funcție, pe numele lui Valentin Grapini, de când a ajuns primar, ba chiar din cei doi ani de vice 2014-2016, și-a pregătit cu mare atenție furăciunile, astfel încât să facă avere, pe care, actualmente doar o sporește. Prima lui furăciune a fost și rămâne Grupul de Producători de Lapte Poiana Teiului, care are ca adresă de funcționare chiar adresa administrativă a primarului Grapini: Rodna, strada Horea, nr. 1375, și care, după ce Iosif Partene, fost președinte al grupului a fost ”înlocuit” cu văru portocală, respectiv Cotul Mihai Daniel, a început să mulgă euroi de la niște capre care nu mai existau! Și nici crotaliile lor, adunate într-o pungă, așa cum unii dintre ”performanții fermieri” bistrițeni continuă să practice furtul de bani europeni, făcând declarații în fals la APIA BN! Cine credeți că este autorul acestei inginerii cu capre imaginare și cu o concesiune de 222 de hectare din pășunea montană a UAT Rodna? Documentele ne arată că după ce Vali 92, firma falimentară a lui Grapini Valentin, fost antrerenor rup în c.., a cedat concesiunea către nou înființatul grup de producători de lapte Poiana Teiului lucrurile au început să meargă bine, financiar pentru familia Grapini, care în afară de spațiul fostului magazin ALMA, mai mult pustiu decât în activitate, deținea doar iluziile lui Tinuț care îl avea de model pe mitomanul Ponta! Nu știm când au dispărut fizic caprele lui Grapini, dar putem bănui și am cerut autorităților județene să verifice cum stă treaba în delapidarea a cel puțin 80 000 de euro/an de către familia primarului Grapini, având în vedere că, din grupul așa numiților producători fac parte: tatăl Grapini, mama Valentina, nașul Cozonac, văru portocală și văru Bindiu! Cine-i capul grupului infracțional organizat, având adresa în casa familiei Grapini? Un posibil răspuns ar putea fi: Valentin Grapini, primar de Rodna, reales în septembrie 2020 și pus atât de tare pe căpătuială încât, din ce spun sursele noastre, chiar și după ce DSVSA a descoperit, în august anul trecut că, nu are nici oi și nici măcar o capră, din cele declarate la APIA, ar mai fi depus și în anul 2021 declarații prin care a cerut în continuare sprijin cuplat pentru caprele moarte și oile vândute fără acte?! Să fie adevărat?


Văru portocală a declarat tot! Nu tu capre, nu tu oi, nu tu vaci! Doar euroi mulți, în contul grupului!


Potrivit notei de control expediată de DSVSA BN către Prefectura BN, ca răspuns la solicitarea expresă a Prefectului din 5 august 2020, de a controla aspectele semnalate de ziarul-bn.ro, privind delapidarea fondurilor europene de către un grup infracțional organizat constituit de primarul în funcție al UAT RODNA, Valentin Grapini, notă având numărul A/7523/J/816/14.08.2020, în urma verificărilor sanitar veterinare în exploatația R00343429010, poprietar Societatea Agricolă de gradul I Grup de producători de lapte Valea Teiului Rodna, strada Horea, nr 1375, rezultă că, doar 30 de oi au fost identificate, aflate în zona industrială a comunei, care au fost confirmate ca făcând parte din Baza Națională de Date. Celelalte animale, declarate la APIA în primăvara lui 2020, ca și în anii precedenți 2017, 2018, 2019, adică 392 de capre, 182 de oi și 4 bovine, nu mai erau de găsit...
Purtați în Delul Clinii și la Lechința, unde interpusul lui Grapini, cunoscut drept văru portocală i-a trimis să caute caprele, aflate chipurile la pășune, inspectorii sanitari veterinari s-au prins că ”turma” lui Grapini nu există și că, pășunatul ba la Lechința, ba în dealul Clinii sau Fluieroasa sunt tot atâtea minciuni din colecția Grapini. În consecință, Cotul Daniel s-a ”pus” pe scris! Din declarația sa, citată de DSVSA în nota de control, rezultă că: ” 4 bovine, 182 de ovine și 392 de caprine nu se află” în exploatația pe care grupul de producători de falsuri a declarat-o și că respectivele animale ”au fost vândute fără acte sanitar veterinare”...adică s-au evaporat!


Niște capre care nu mai trăiesc. de cel puțin 4 ani, dau în loc de lapte, euroi!


Cine îl protejează pe Grapini și colecția sa de minciuni din actuala conducere a APIA BN, care la sesizarea DSVSA ar fi trebuit să stopeze fluxul euroilor europeni către contul grupului infracțional? Cine? Și ce a făcut actuala conducere a APIA pentru a stopa frauda de bani europeni? A luat șpagă? De la cine a primit ordin să lase euroii să curgă?! Înțelegem că, jupânul Radu Moldovan l-ar fi ajutat pe Grapini să iasă primar în 2016, furnizându-i banii de ”campanie”, și că, inclusiv povestea cu o parte din capre sunt ale lui președintelui CJ ar fi fost răspândită intenționat, pentru a bloca controalele, pe vremea PSD, faza cu pășunea de la Lechința are și ea oarecari elemente de ”realitate” în minciuna gogonată, dar aici vorbim de faptul că, folosindu-se de faptul că a fost și este primar, Valentin Grapini și-a tras concesiuni repetate pe cele mai bune pășuni montane ale Rodnei, folosind niște tabele cu crotalii, care nici ele nu mai există, darmite caprele sau oile... toate acestea pentru a delapida EUROI!


Prefectura BN a mai făcut ceva referitor la continuarea analizei? Este prefectul Dolha depășit de situație sau...


Sigur că, după ce aranjamentele PSD, vegheate atent de fostul prefect Frențiu au fost sparte prin numirea unui prefect liberal, pe nume Stelian Dolha, care, ba a candidat, ba se spune că a făcut un blat cu PSD, ca să nu iasă președinte de CJ BN, că începuse să îi placă la prefectură, unele dintre conductele de circulație a banilor furați, ”din bugetele comunale sau din bani europeni”, au fost pe ici pe colo, întrerupte...o vreme! Ulterior, așa cum înțelegem prin deducții logice coroborate cu documente oficiale și mai puțin oficiale, legăturile au fost refăcute, un rol în lipituri având așa zisul corp de control al lui Dolha, condus de Grigore Turcu, un pesedist care se disimulează oportunist în tot felul de haine politice numai să rămână în funcție pentru a putea ”aranja” ploile oamenilor lui Radu Moldovan! Cu un asemenea șef de corp de control, prefectul Stelian Dolha poate merge liniștit la...PSD! Poate că asta intenționează, nu?


Dar, rămânând la Rodna și la furăciunile lui Grapini: ce a mai făcut perfectul liberal Stelian Dolha de un an de zile, de când noi, prin articol de presă sesizam delapidarea fondurilor europene de către Grapini? Blat? A închis ochii? Sau a mers mai departe și a cerut APIA BN stoparea jafului? Din informațiile noastre, se pare că, nu a făcut nimic și a preferat să pozeze în inamicul gunoaielor și agentul vaccinării anti covid 19, rol infinit mai ușor și mai ”estetic” decât să pună în aplicare Legea?! De altfel, cu o șleahtă de pesediști, moșteniți de la Frențiu și de la alți prefecți și, având un șef de corp de control ca Grigore Turcu, la ce să te aștepți de la un prefect preocupat mai multe imagine decât de atribuțiile de reprezentant al Guvernului în Bistrița-Năsăud???

1944, colecția Cornel Rusan
1944, colecția Cornel Rusan
Casa scriitorilor, iunie 2021
Casa scriitorilor, iunie 2021
Stâna lui Grapini
Stâna lui Grapini
Caprele lui Grapini
Caprele lui Grapini

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.