Heidenfeld nu mai este obor ! Oficial!

 
 
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a reuşit să scape oficial de titulatura de obor dată fostului târg de animale de la Viişoara, acum botezat Heidenfeld, unde mai nou se ţin „Zilele Bistriţei”, „Festivalul fanfarelor” şi „Toamna bistriţeană”. Primăria a trimis, joi, o informare, prin care bistriţenii sunt anunţaţi că, „prin Ordonanţa nr. 6/2009, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a dispus interzicerea comerţului cu amănuntul, prin CAEN 5262, desfăşurat  în târgul de la Viişoara. Măsura a fost dispusă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, Legea 215/2004 şi Hotăr]rea Guvernului nr. 331/2009, pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului”. Din spatele acestei înşiruiri de legi, lipsite de explicaţii pe care să le înţeleagă tot omul, reiese faptul că la Viişoara nu se vor mai vinde animale, ci doar mici şi bere, artizanat şi gogoşari, că doar este un cartier de municipiu, nu-i aşa?
 
 
.
 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.