Incendiu la grădiniţa nr.2 din Bistriţa

Copiii şi personalul didactic al grădiniţei cu program prelungit nr.2 din Bistriţa au fost evacuaţi, vineri, în jurul orei 12,30, după ce educatoarele au constatat că din biroul directoarei, plecate la Inspectoratul Şcolar, ieşea un fum gros.
 
Panică în r]ndul educatoarelor, bonelor şi celor 44 de copii care se aflau, în momentul izbucnirii incendiului, în clădirea în care funcţionează grădiniţa nr.2, situată în curtea Grupului şcolar „Grigore Moisil”! Educatoarele au reuşit să scoată copiii de la etajul întâi pe cele două scări de acces, după care au intervenit cu extinctoarele în biroul directoarei. Mobila şi aparatura din birou au fost distruse aproape în totalitate, iar geamurile s-au spart din cauza căldurii excesive. Din fericire, nimeni au fost rănit, iar copiii, care se pregăteau de ora de somn, au fost cazaţi la grădiniţa nr.18, care funcţionează în aceeaşi clădire. Cele două autospeciale ale pompierilor sosite la faţa locului au lichidat repede incendiul, urmînd a se stabili cauza producerii acestuia. Potrivit directoarei grădiniţei, Corina Ţifrea, neoanele de pe hol au pîlpîit încă de dimineaţă, motiv pentru care s-a solicitat un electrician de la primărie, însă acesta nu venise să inspecteze situaţia pînă la ora producerii incendiului.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.