”Încercare disperată de a bloca un iminent verdict de plagiat”. ”Lighioane care se auto-intitulează jurnaliști”. Reacția Emiliei Șercan după campania mediatică a PNL de compromitere a ei

preluare românia curată.ro

 ”Nu am avut nicio îndoială, de-a lungul timpului, că multe dintre atacurile care m-au vizat în ultimii ani, și au fost destule, venite de la tot felul de lighioane care se autointitulează ziariști – în realitate spălători ai unor cadavre politice – au fost făcute la comanda impostorilor despre care am scris”, a scris jurnalista Emilia Șercan, ieri (marți, 9 ianuarie), pe pagina personală de Facebook.

Reacția jurnalistei vine după ce Hotnews a prezentat punctajul intern al PNL prin care membrii partidului (dar și jurnaliști și instituții media ”sponsorizate” de PNL din bani publici) sunt instruiți cum să răspundă în dezbaterile și comentariile publice (în presă și pe rețelele de socializare) legate de scandalul plagiatului lucrării de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. Ieri dimineață, Emilia Șercan publicase, pe PressOne, informații despre faptul că Bode a dat în judecată Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, pentru a bloca verificarea lucrării de doctorat a ministrului. Informațiile au fost preluate și de România Curată și de alte câteva (nu multe) instituții de presă independente și pe rețelele de socializare. Continuare aici

Foto: Emilia Șercan, credit Lucian Muntean pressone.ro

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.