La Braşov, Crin Antonescu a propus întîlnirea candidaţilor pe timpul său de antenă de la TVR

  

Candidatul PNL la Preşedinţia României, Crin Antonescu şi-a exprimat ieri la Braşov intenţia de a participa la o dezbatere cu toţi candidaţii la preşedinţia României, se spune în comunicatul remis presei de filiala Bistriţa-Năsăud a partidului.”Domnul Mircea Geoană fâlfâie în faţa opiniei publice invitaţia-ameninţare a unei dezbateri serioase, cum zice domnia sa, la ASE, pe teme economice. Nu am nimic împotrivă. Cred că e limpede că nu eu sunt cel care se teme de confruntări”, a declarat liderul liberal. Candidatul liberal a precizat că nu a primit încă o invitaţie de la Mircea Geoană pentru dezbaterea propusă miercuri la Academia de Studii Economice. Dacă această invitaţie va sosi, Crin Antonescu este gata să-i dea curs, dar a ţinut să facă şi unele precizări: ”Sunt de acord cu o asemenea dezbatere, dar există câteva precizări pe care vreau să le fac. Dacă domnul Mircea Geoană atinge acel grad de penibil în care preşedinţia României se poate obţine cum se obţin posturile politrucilor la concursuri trucate, se înşeală /…/ Fără a evita temele economice, atât cât ele intră în raza de acţiune şi de viziune al unui preşedinte al României, nu cred că putem limita dezbaterea doar la acestea. Dacă vrem să facem o dezbatere serioasă ea trebuie făcută pe toate temele importante pentru preşedintele României, pe care românii au dreptul să le vadă abordate. Opinia publică are dreptul să-şi formeze o părere după o confruntare în care să vadă soluţiile candidaţilor, caracterul, trecutul, prezentul, viitorul acestor candidaţi şi personalitatea lor”.
În opinia preşedintelui PNL, o dezbatere cu toţi candidaţii pentru alegerile prezidenţiale este foarte importantă, astfel încât acesta oferă timpul care i-a fost alocat miercuri la TVR, pentru o dezbatere la care să participe şi ceilalţi candidaţ, se spune în materialul citat.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.