A plecat la ceruri dr Barbi, cel care a scris versurile Imnului Golanilor
”Mai bine golan decât activist
Mai bine mort decât comunist!
Fragment din Imnul Golanilor, interpretat de Cristi Pațurcă, versuri dr Barbi, pe numele său real: Petre Constantin
S-a stins, discret, Petre Constantin, cunoscut sub pseudonimul Dr. Barbi, cel care în primăvara anului 1990 a compus „Imnul Golanilor”, interpretat de Cristian Pațurcă în timpul fenomenului „Piața Universității”. Decesul a survenit sâmbătă, 31 decembrie 2022. Dr. Barbi avea 76 de ani.
Petre Constantin s-a născut la 13 martie 1946, la București. A absolvit Academia de Studii Economice (1968) și a obţinut titlul de doctor în Economie, specialitatea Relații Economice Internaţionale (1982), sub coordonarea acad. prof. dr. Costin Murgescu, fiind autorul a zeci de studii de specialitate și al câtorva sute de articole și eseuri politice.
Activist civic, artist, ambasador
Petre Constantin a fost o personalitate complexă:
participant activ la Revoluția din Decembrie 1989;
militant al societății civile;
unul dintre animatorii Pieței Universității;
membru în Senatul Alianței Civice;
autor al versurilor unora dintre „Cântecele Golanilor”;
fost cercetător la Institutul de Economie Mondială (începând din anul 1968);
lector universitar și profesor asociat de Diplomație și Relații Internaționale la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice și la Facultatea de Litere a Universității din București;
ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Tunisia (1999-2001);
artist plastic foarte apreciat, discipol al lui Corneliu Baba.
Sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Petre Constantin a fost depus la Capela Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București (Piața Muncii, B-dul Basarabia, nr. 3). Slujba de înmormântare și înhumarea au avut loc miercuri, 4 ianuarie, la Poiana Țapului (orașul Bușteni), județul Prahova, scrie www.ziariștii.ro
- 1772 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
31/10/2025 - 09:17
-
21/10/2025 - 09:13
-
19/10/2025 - 09:27
-
15/10/2025 - 18:52
-
12/10/2025 - 16:54
-
21/10/2025 - 09:13
-
19/10/2025 - 09:27
-
31/10/2025 - 09:17
-
19/10/2025 - 09:27
-
21/10/2025 - 09:13
-
31/10/2025 - 09:17
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
3 ani 1 săptămână ago
-
3 ani 6 săptămâni ago
-
3 ani 39 de săptămâni ago
-
4 ani 17 săptămâni ago
-
4 ani 18 săptămâni ago
-
4 ani 18 săptămâni ago
-
4 ani 23 de săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |




Comentarii
Publică un comentariu nou