Rise Project: CIRCULARĂ LA GUVERN: PROTEJAȚI PĂDURILE, DAR NU CALCULAȚI PAGUBELE!

preluare riseproject.ro


Garda Forestieră a primit ordin să nu mai evalueze prejudiciile rezultate din tăierile ilegale de păduri. Decizia vine de la cel mai înalt nivel, sub forma unei directive a Ministerului Mediului, dar contrazice legea și îi bulversează pe inspectorii din teritoriu care susțin că rămân fără obiectul muncii.

 

Inspectorii silvici sunt cei care trebuie să combată fenomenul defrișărilor ilegale și să stabilească prejudiciile. Cel puțin așa spune legea. Luna trecută, însă, li s-a spus oficial că evaluarea prejudiciului nu mai reprezintă o prioritate și că ar trebui să paseze această atribuție altor autorități.

Garda Forestieră a fost înființată anul trecut, sub acest nume, prin reorganizarea inspectoratelor silvice, iar scopul imediat al acestei măsuri a fost tocmai stoparea tăierilor ilegale, estimate atunci la 8,8 milioane de metri cubi anual. Adică aproape jumătate din tot lemnul care se valorifică legal. Pericolul iminent a dus la reformarea legislației printr-o ordonanță de urgență care motiva astfel utilitatea instituției: “Problematica tăierilor ilegale de arbori, fiind de siguranţă naţională, a făcut obiectul analizei în cadrul CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării – n.n.) organizat în data de 9 iunie 2015, unde s-a evidenţiat soluţionarea în regim de urgenţă a acestei problematici, inclusiv prin înfiinţarea Gărzilor Forestiere”.

Toate acestea se întâmplau însă anul trecut. Ministerul Mediului are acum altă viziune.

FĂRĂ EVALUĂRI ÎN TEREN, scrie site-ul de investigaţii riseproject.ro

Ilustratia video, defrisare la Valea Vinului, BN

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.