Șieu: Locuitorii comunei obligați să își protejeze gura și nasul prin purtarea unei măști sau cu o eșarfă!

Începând de marți, 7 aprilie, locuitori comunei Șieu, dar și cei care se află în trecere prin cele 4 sate ale acestei comune sunt obligați să poarte mască de protecție sau o eșarfă, eventual o năframă, cu care să își acopere gura și nasul pentru a preveni o eventuală contaminare cu virusul Corona, potrivit hotărârii luate astăzi de comitetul local de urgență, informează consilierul local Roxana Pașc pe pagina sa de socializare. Pașc scrie că, în întregul ei, comuna Șieu a fost împărțită în sectoare, fiecare sector având un consilier responsabil cu prolemele acestuia. Nota red: Iată ce scrie Roxana Pașc în postarea sa:


Pentru a veni în ajutorul cetățenilor în timp util, pentru a identifica si rezolva situații neprevăzute aparute in aceasta perioada, consilierii locali ai comunei Șieu vor primi de astăzi ,fiecare , un anumit sector din comuna de care sa raspunda . Va vor sta la dispozitie cu informații si va vor da răspunsuri. Vor centraliza , de asemenea , situațiile semnalate de dumneavoastra cu privire la nerespectarea ordonantelor militare si le vor transmite mai departe la organele aflate în drept să ia măsuri legale.
Facem acest lucru pentru a degreva, pe cât posibil, Primăria si Politia de multitudinea de probleme de care trebuie sa se ocupe în această perioada.
Stiti cu totii care sunt consilierii locali ai comunei, dar oricum, de astăzi, aceștia vor primi legitimații care să le ateste calitatea.
În caz că întâmpinați vreo problema în care credeti ca v ar putea ajuta Consiliul Local, va rog sa va adresati cu incredere consilierului cel mai apropiat,ca domiciliu, de locuința dumneavoastra , sau oricărui consilier doriti .

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.