Şomerii de azi, bucătarii de mîine!

 
 21 de bistriţeni, dintre care 19 nu au, în acest moment, un loc de muncă, au absolvit, miercuri, un curs de bucătari organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, în speranţa că această nouă calificare le va oferi mai multe oportunităţi de angajare. Dintre cursanţi, 12 au fost femei, iar unii dintre ei aveau deja „la activ” încă două sau chiar trei meserii. Viitorii bucătari au urmat, în perioada iunie-octombrie, 480 de ore de practică şi peste 90 de ore de teorie. În ultima zi, s-au prezentat în faţa comisiei de examinare cu cunoştinţele şi măiestria dobîndite, fiecare pregătind un fel de mîncare, de la aperitive până la cotlete sau grătare şi terminînd cu deserturi sub formă de prăjituri, checuri şi cozonac.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.