Summit la Copenhaga pe tema schimbărilor climatice

 Summitul Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor de climat, la care şi-au anunţat prezenţa delegaţi din 192 de ţări, a debutat ieri în capitala daneză - Copenhaga. Întîlnirea este catalogată, de către unii oameni de ştiinţă, ca fiind cea mai importantă din istoria omenirii. Cel puţin 100 de lideri ai lumii sînt aşteptaţi să participe la summit, în următoarele două săptămîni.
Principalul subiect de discuţie al summitului este dacă reducerea emisiilor ar trebui să fie mai vehementă decît pînă acum. Yvo Boer, negociatorul ONU al climatului, a declarat pentru BBC că discutiile sunt pe calea cea bun, şi că numeroase ţari au promis că vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră. “Niciodată în aceşti 17 ani de negocieri ale climatului nu au fost atîtea ţari care să facă atît de multe promisiuni” a explicat Boer. Negociatorul ONU a mai spus că vor veni şi oferte de finanţare a  tehnologiilor curate pentru ţările sărace şi că discuţiile progresează către viziunea unei reduceri masive a carbonului,  pe termen lung -  pana in anul 2050. Oferta cea mai recentă în ceea ce priveste reducerea emisiilor a fost făcută de Africa de Sud, acesta fiind şi primul obiectiv cuantificabil al tarii. De altfel, în ajunul summit-ului, Africa de Sud s-a oferit ca în urmatorii zece ani să reducă emisiile de carbon ale ţării cu o treime - obiectiv ce ar putea-o ajuta să primeasca fonduri şi ajutor tehnologic de la ţările mai bogate. 

 
 
 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.