100 de ani de la Trianon. Argumentul rasist cu care maghiarii au pierdut Ardealul
Pe 4 iunie 2020 se împlinesc 100 de ani de la semnarea tratului de pace de la Trianon, moment care a consfiinţit apariţia României Mari şi dezmembrarea Ungariei. Istoricul român Marius Turda a elaborat o lucrare în care identifică printre cauzele eşecului Ungariei la negocierile de pace şi faptul că a promovat argumente şovine şi rasiste. Semnarea Tratatului de la Trianon în 4 iunie 1920 a însemnat pentru România alipirea Transilvaniei, în timp ce, pentru Ungaria, pierderea a două treimi din teritoriul său şi a peste trei milioane de locuitori. Dacă în 1900 Ungaria era o putere europeană cu pretenţii imperiale, în 1919 a fost redusă la statutul unei ţări mici a Europei Centrale. În intervalul acestor două decenii, Ungaria cunoscuse o perioadă de dezvoltare remarcabilă. „Ungaria Mare“ din primele două decenii ale secolului XX, care a fost dezmembrată în urma Tratatului de la Trianon, a devenit imaginea de referinţă a unei noi mitologii a statului maghiar care continuă să inspire naţionalismul maghiar şi azi, susţine, într-un interviu pentru „Adevărul“, istoricul Marius Turda, profesor la Universitatea Oxford Brookes.
Citeste aici continuarea
- 4036 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/08/2026 - 13:43
-
30/07/2026 - 08:52
-
19/07/2026 - 10:28
-
03/07/2026 - 15:51
-
29/06/2026 - 11:56
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 45 de săptămâni ago
-
4 ani 27 de săptămâni ago
-
5 ani 5 săptămâni ago
-
5 ani 5 săptămâni ago
-
5 ani 6 săptămâni ago
-
5 ani 10 săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
| 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |





Comentarii
Publică un comentariu nou