Amenințat cu moartea Matei Mihali spune că singura speranță pe care o are este la Dumnezeu! Hoția conduce România? S-a întrebat maramureșeanul!

 Foto: Vasile Dale: Matei Mihali, la spital.

Contactat de noi prin telefon, președintele Composesoratului Borșa a afirmat că, bătaia de ieri nu a fost o întâmplare și că ”locotenenții primarului de la Borșa, Ioan Sorin Timiș” l-au amenințat de când a venit decizia de la CEDO. ”Au spus că nu se tem și că nu vor face închisoare chiar dacă mă omoară, prentru că au spate! Adică, politicieni, bani și protecție înaltă. Nu le pasă de nimeni și de nimic, așa au spus! Dar întreb eu: pentru cei peste 22 000 de moștenitori ai Compoessoratului Borșa nu există dreptate, nu există drepturi? Mafia din jurul primarului are interese mari în zonă și pe membri acesteia i-a deranjat faptul că ”am îndrăznit” să ne apărăm drepturile  la CEDO și chiar să câștigăm! În țara asta există sau nu stat de drept? Sau este vorba doar de mafie și mafioți, de 33 de ani încoace? Trăim într-unstat mafiot?  Doar hoții au drepturi în România? Oamenii cinstiți și cu frica lui Dumnezeu nu au nici un drept? Trebuie să dispară pentru ca hoția să fie stăpână peste toți și toate?” S-a întrebat retoric maramureșeanul Mihali. 

Legat de stare de sănătate Matei Mihali ne-a spus că, a făcut tensiune arterială, crede că din cauza șocului,și că din pumnii și picioarele agresorului a căzut și s-a lovit cu spatele de un ghiveci din beton...Dar că radografiile nu au scos la iveală fracturi. Că i se fac analize și că se roagă lui Dumnezeu să aibă milă de dușmanii săi!

Reamintim că, pe 8 noimebrie CEDO a dat câștig de cauză Composesoratului Borșa în problema retrocedării celor 17 000 de hectare de pădure. CEDO a cuantificat la 169 de milioane de euro paguba moștenitorilor uzurpați și a recomandat negocieri cu Guernul ROmâniei pentru a stabili întreg cuantumul și modalitatea de plată. La doar câtea zile de la întâlnirea cu premierul N. Ciucă, Matei Mihali a fost snopit în bătaie și băgat în spital, viața lui fiind pusă în pericol!

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.