Elena Lasconi

Cărțile Bibliotecilor Comunale au fost ”arestate” de primari, iar bibliotecile au fost închise deși unele, oficial, ar funcționa încă... ep 1.

 
Ai carte ai parte, este o vorbă care vine din înțelepciunea Poporului Român, atât de încercat și atât de manipulat în toate timpurile. Ceea ce se întâmplă în zilele noastre nu este nici prima și din păcate nu va rămâne ultima metodă de folosire a minciunilor pentru a manipula cetățenii. Faptul că, într-o anumită perioadă a existenței sale, Academia Română - cel mai înalt for cultural și educațional al țării - a avut printre membri de vază cei mai mulți năsăudeni, raportat la unitatea de teritoriu, a fost urmarea educației primite de respectivii titulari în școlile năsăudene, înființate și administrate de Fondurile Grănicerești, încă din perioada în care zona a fost condusă de la Viena! Este de notorietate că unora dintre împărații austrieci le-a păsat de educația supușilor, între care și cei din satele care au compus cele 44 de comunități năsăudene. Acest aspect a fost și este de lăudat, în contextul în care, alți ocupanți temporari ai neamului românesc s-au ocupat în special cu îndobitocirea românilor și cu mancurtizarea lor, prin varii metode, pentru a-i putea controla... Vizitele imperiale în Transilvania, pentru a cunoaște obiceiurile, tradițiile și nu în ultimul rând oamenii au fost ceva aproape obișnuit printre conducătorii Casei de Austria. Un exemplu la superlativ este cel al lui Iosif al II-lea, încă înainte de a deveni împărat „plin” și care a vizitat satele năsăudene și a trecut Rotunda, ba chiar și Valea Bârgăului, într-una din exepedițiile sale, în care călătorea simplu, fără alai și înnopta în case de țărani. De altfel despre aceste ”apariții imperiale” -trei la număr- în Granița Năsăudeană a scris istoricul Adrian Onofrei în lucrarea ”Bârgăul sub pajura imperială”, Editura Eikon, 2011, iar despre vizita din 1773, au scris doi reputați istorici clujeni: Ileana Bozac si prof. univ. dr. Teodor Pavel, în monumentalul volum -800 p- apărut la Centrul de Studii Trasilvane, sub egida Institutului Cultural Român, volum care redă jurnalul împăratului Iosif al II-lea. Despre această lucrare, se spunea la momentul apariției în 2007, că ar fi o premieră bibliofilă mondială!


Cartea și Omul


Rolul cărții în viața unui om, atât în ce privește viața personală cât și în ce privește profesia, cariera, dar și afirmarea sa ca unicat al Creației, este unul covârșitor și, fără lecturi și cunoaștere nu poate exista decât analfabetism funcțional, indiferent cât de inteligentă ar fi persoana la care ne-am raporta: Inteligența, fiind într-o definiție simplistă capaciatatea individului uman de a se adapta într-o anumită situație, dată. Practic, de la cărțile pentru copii, pe care părinții le citesc copiilor la culcare, până la romanele cele mai vândute și la lucrările literare premiate, cărțile joacă un rol crucial în viața unei persoane, îndeplinind nevoia de cunoaștere și chiar de divertisment. Rolul cărților în societate nu poate fi niciodată supraestimat, deoarece acestea modelează indivizii și culturile, permițând oamenilor să se dezvolte pe toate planurile. Literatura și cititul devin importante încă din copilărie, când curiozitatea și setea de cunoaștere te poate face să-ți dorești să citești tot felul de cărți, de la basme, la romane fantastice și, apoi, opere literare din ce în ce mai complexe. Cărțile au rolul de a ajuta la stabilirea principiilor și valorilor unei persoane. Majoritatea celor care citesc au șanse să dezvolte opinii puternice în urma lecturii, lucru care îi ajută să-și modeleze viziunea asupra lumii. Abilitatea de a judeca și de a critica sau, dimpotrivă, de a lăuda și admira un personaj și acțiunile sale, adică de a emite o judecată de valoare, te ajută să procedezi la fel și cu persoanele reale din jurul tău. Practic, fără cărți și exeperiența lecturii serioase, nu există gândire critică sănătoasă ci doar un fel de masă amorfă în care otova este cuvântul de ordine.


Bibliotecile comunale din județul Bistrița-Năsăud au fost închise de către primari iar cărțile ”arestate”...


Descopeream în urmă cu mai puțin de 10 zile că, la Rodna, primarul Valentin Grapini a hotărât de capul lui că cetățenii care l-au votat în număr mare, nu au nevoie de cărți și că practic comunitatății locale nu i-ar lipsi Biblioteaca Comunală, deși potrivit legii, nu executivul unui UAT este cel abilitat să facă și să dreagă privind nevoia și rolul unei biblioteci într-o comunitate, ci minilegislativul local. Acel primar, după ce a arestat în saci de nylon cărțile -unele rare- ale bibliotecii ”Ion Pop Reteganul” și le-a expediat în beci, la răcoare, a ignorat și HGL-ul nr. 60 din decembrie, 2020, prin care cei 14 consilieri câți numără Consiliul Local au hotărât ca, Biblioteca Comunală să își reia locul în sala reabilitată a corpului B din clădirea Primăriei Rodna. Sunt 8 luni de la emiterea acelui HCL și nici vorbă ca operele academicianului Florian Porcius, un mare naturalist și singurul academician pe care l-a dat Rodna, să poată ajunge pe rafturile noului spațiu... Să fie vorba de faptul că, soția primarului nu are finalizat biroul de administrator al clădirii liceului care poartă numele ilustrului academician și, ca urmare, respectiva nevastă a fost parcată cu birou cu tot în locul cărților? Oare, nu se putea face un compromis astfel încât cărțile bibliotecii să fie pe rafturi, iar nevasta să fie și ea pe undeva, pe acolo? Chiar prin bibliotecă?! În misoginia lui, se temea Grapini, primarul, că nevasta personală s-ar putea lăsa influențată de cărți, de cunoaștere, de informație, și cine știe cu ce idei putea merge acasă?! Poate îi ridică un monument în locul celui din centrul civic, devastat...un monument al răbdării?! Oameni buni, primarii pe care i-ați ales, urăsc atât de mult cărțile și școala încât pe post de ”cărți” își plantează nevestele? Oare nu este o jignire la adresa celor cu care s-au căsătorit? Sau la adresa cărților? Sau este o jignire pentru ambele universuri?! Așa cum or fi ele...Fără școli, ca să nu fie mai presus decât bărbații lor, aleși primari?! Monumente ar merita, aproape toate, chiar și numai pentru că le rabdă mojiciile și misoginia?!


Problema bibliotecii de la Rodna, nu este una izolată, ci una sistemică!


Șocul informațional, pe care l-am avut în momentul în care am aflat ce se întîmplă cu Biblioteca din Rodna -cum stă ea arestată în beciul primăriei, iar cărțile sale înghesuite, de cel puțin trei ani, în saci - din păcate, nu a fost singular. În timpul documentării am aflat cu stupoare că, în fapt, aproape toate bibliotecile comunale din județul Bistrița-Năsăud sunt închise, având cărțile arestate prin diverse locuri, care prin saci care prin diverse dulapuri... problema fiind una sistemică și anume că, pe principiul peștele de la cap se împute...Adicăc, este posibil ca primarii, în marea lor majoritatea proveniți de la PSD, urmașul PCR, unde sloganul ”noi muncim nu gândim” a făcut carieră, și care au un șef de partid, jupân de fapt, fără nici un fel de respect pentru carte și școală, se pare că, la sesiunile de vânătoare la care, fără telefoane, le dă ”indicații prețioase” primarilor și altor aleși locali, care ce să facă, cum să facă, -că de furat știu ei și nu trebuie să îi învețe, nu? – nu le-a spus nimic despre CĂRȚI! Sau dacă le-a spus, a fost cum să scape de biblioteci și bibliotecari, poate...altfel ”supușii” ar fi angajat dintre votanții partidului, pe post de bibliotecari, sporind organigramele primăriilor?! Posibil!
Urmarea este că, aproape jumătate din comunele bistrițene au posturile de bibliotecari desființate sau suspendate, așa că, ce să mai vorbim de bibliotecă... Iar celalaltă jumătate, din numărul acestora, joacă rolul prefăcătoriei! Adică, deși biblioteca este închisă, că așa vrea primarul, indiferent de culoarea lui politică, raportarea oficială este că, biblioteca funcționează, ba are și bibliotecar! Așa scrie pe site-ul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud ”George Coșbuc”! Așa am citit, așa scriem! În cercetarea noastră, am descoperit că, în acest dispreț manifestat la nivel de județ față de carte și învățătură, mai sunt și excepții! Una dintre acestea este chiar prezența Bibliotecii Județene în comunele județului cu ajutorul unei bibioteci pe roți!


Bibliobuzul Bibliotecii Județene: cărţi pentru elevii din Runcul Salvei, Parva și Teaca


Odată cu redeschiderea şcolilor, bibliobuzul Bibliotecii Judeţene "George Coşbuc" Bistriţa-Năsăud, a început să facă drumuri către cititorii școlari. Astfel, pe 19 mai a ajuns cu cărţi la elevii Şcolii Gimnaziale "Ioan S. Pavelea" din Runcul Salvei. Apoi, în vacanță, cartea purtată pe roți a poposit la Parva și zilele trecute, la Teaca! Dincolo de faptul că prin acest demers, proiect, Biblioteca Județeană BN își face imagine, partea bună a acestuia este că atrage atenția asupra faptului că, a citi și lucrul cu cartea este un fel de ”noutate”, hai să nu spunem EVENIMENT, în contextul în care, accentul politrucilor care conduc județul, este pe jaf, cu scopul îmbogățirii personale și a clicii de partid, indiferent de partidul aflat la putere. De carte nici să nu audă...

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.