Composesoratul Șieu este de două săptămâni teatrul uciderii sistematice a câinilor de pază!

preluare you tube.com

 Păgubiții de la Șieu și Bârla suspectează și presupun otrăvirea intenționată a câinilor proprietarilor de animale din arealul Composesoratului Șieu de către vânătorii care operează fondul de vânătoare care se suprapune peste cele peste 200 de hectare de pășune aflate în proprietatea crescătorilor de animale.

Suspiciunea privind potențiala vinovăție a vănătorilor în uciderea a aproape 30 de  câini de pază, din Șieu, Bârla și Pintic, se pare că se conturează în urma mai multor indicii descoperite de cetățenii afectați în contextul în care instituțiile abilitate cu cercetarea unor astfel de cazuri, de la nivelul județului BN, se pare că încearcă mușamalizarea cazului. Pe surse, pe lângă mușamalizare, se pare că autorii direcți sau indirecți ai uciderii câinilor au transmis ”avertismente” care converg spre o concluzie în care stingerea cazului, ar fi de ”dorit” pentru toată lumea?!

În imaginile preluate de pe you tube și Alin Cordoș, consilierul local liberal, Roxana Pașc, președinte în funcție al Composesoratului Șieu, vorbește despre drama crescătorilor de animale din Șieu și Bârla, care au rămas să-și apere avutul de atacul tot mai prezent al urșilor, cu niște biete garduri electrice și cu frica în spate că orice carnivor mare poate să le decimeze avutul.

În vremea aceasta instituțiile statului își fac treaba sau se prefac că lucrează? Întrebarea noastră!

PS.

Preluare propolitica,

”La ora redactării acestui material, Inspectoratul Județean de Poliție, prin vocea purtătorului de cuvânt, agentul șef adjunct Paul Rodilă a confirmat deschiderea unui dosar penal privire la infracțiunea de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.” scrie publicația bistrițeană operată de Alin Cordoș. detalii aici

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.