Consiliul Mondial Român revine cu cererea ca ambasadele României să angajeze români din strainatate
preluare Romanian Global News.
DOMNULUI PREŞEDINTE TRIAN BĂSESCU,
DOMNULUI PRIM-MINISTRU EMIL BOC,
DOMNULUI MINISTRU M.A.E. TEODOR BACONSCHI
Stimati Domni,
Apreciem la justă valoare întreg efortul domniilor voastre în privinţa gasirii unor soluţii eficiente în vederea diminuării efectelor crizei economice si financiare cu care se confruntă actualmente ţara noastră!
Pe fondul acestei motivaţii vă propunem o temă la care vă invităm să reflectaţi, şi anume "Problema Personalului Administrativ din Ambasadele şi Consulatele României".
Este cunoscut faptul că Ministerul de Externe Român, pe lângă personalul de specialitate indinspensabil: diplomaţi, consuli, functionari cu studii de specialitate, etc., mai trimit din România, şi un numeros personal auxiliar, format din angajaţi ce lesne ar putea fi supliniţi, desemnaţi, direct din rândul membrilor comunităţilor româneşti din diasporă! Ne referim, în special, la acel personal administrativ usor de găsit pe piaţa de muncă, cum ar fi telefonişti, portari, şoferi, administratori, ş.a..
Persoanele trimise din ţară sunt însoţite de obicei de familie! Pentru toţi aceştia România asigură anumite (deloc neglijabile) cheltuieli reprezentate prin: chirii, transport, asigurrări consulare, etc., ce se ridică la sume fabuloase ce contribuie şi ele, desigur, într-o oarecare măsură, la grevarea bugetului ţării!
Prin eventuala angajare a respectivului personal administrativ, auxiliar, direct din rândul comunităţilor româneşti, considerăm că Statul Român ar fi scutit de o mare parte din aceste cheltuieli, respectiv: chirie, acomodare, transport etc., economisind astfel sume importante de bani!
Dacă până nu demult, în rândul personalului administrativ al reprezentanţelor româneşti de peste hotare, erau angajaţi şi ai Securitătii, astăzi, când totul este schimbat, când România este membră a UE şi NATO, considerăm că pozitia anterioara a Ministerul Afacerilor Externe în acestă situaţie nu mai este justificată, iar folosirea, în continuare ca şi până în '89, a acelorasi criterii de angajare nu numai că nu este eficient financiar ba, mai mult, tinde să aducă grave prejudicii de imagine ţării!
Luaţi ca exemplu pozitiv în acest sens Ambasada SUA la Bucuresti, care, din considerente economice şi nu numai, angajează personal adminstrativ direct din România!
Considerăm că angajarea personalulu administrativ pentru ambasade, consulate, reprezentanţe, etc., selectate direct din rândul emigaţiei, ar putea aduce ţării o economire estimată a fi în jurul sumei de $ 15-20.000.000!
Sâmbătă, 2 Ianuarie 2010
CONSLIUL MONDIAL ROMÂN
Mihai Stan, Preşedinte,
Neculai Popa, Secretar
- 3622 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou