…Dorul de dor (balada unui român trist)

 

…ultimul sondaj de opinie i-a lasat pe multi cu gura cascata: cum e posibil ca la doar douazecisiunu de ani de la caderea comunismului, atat de multi romani sa il regrete deja? S-au facut analize mai mult sau mai putin deprimante, s-au incercat explicatii mai mult sau mai putin stiintifice. Ingaduita-mi fie si mie asadar una, lipsita de pretentii.

Romanii au nostalgia comunismului pentru ca romanilor le e dor de Revolutia din decembrie ‘89. Romanilor le e dor de comunism pentru ca romanilor le e dor de revolutie. Comunismul a fost, asadar, bun pentru ca pe vremea comunismului oamenii mai aveau o speranta – sa cada comunismul. Era un vis care ne conferea, ca indivizi si ca popor, un sens. Aveam un rost pentru ca aveam un vis – sa cada comunismul. Nici mineriadele n-au fost, din acest punct de vedere, un lucru rau – aveam Piata Universitatii, aveam o speranta, aveam un rost. Aveam la ce visa. In aceasta grila de lectura, 1996 si venirea CDR la putere a fost o mare dezamagire pentru atat de multi nu pentru ca Emil Constantinescu ar fi fost un lider mai degraba molatec sau pentru ca fosta Securitate s-a inflitrat in partidele Conventiei, ci pentru ca atunci a inceput sa moara speranta. Odata atins scopul tuturor zbaterilor post-decembriste, idealul s-a zdrobit de realitate si n-a mai avut nici un haz. La ce sa mai visezi in clipa in care ti-ai vazut visul cu ochii?

De atunci incoace, spirala pierderii rostului s-a accentuat cu fiecare ciclu electoral. De atunci incoace visurile au inceput sa se chirceasca, sa devina din ce in ce mai meschine. PSD s-a intors la putere nu pentru ca lumea il iubea pe Ion Iliescu, ci pentru ca lumea iubea, fara sa realizeze, visul anti-comunist. Rostul, intre 1996 si 2000 ni l-a oferit, fara sa vrea, Adrian Nastase. Daca trebuie sa-i ramanem recunoscatori cu ceva lui Adrian Nastase e pentru ca a reusit sa re-intruchipeze coruptia aroganta si, deci, sa ne ingaduie sa visam la un alt fel de politica. Daca trebuie sa-i ramanem recunoscatori cu ceva lui Adrian Nastase e pentru ca l-a facut pe Mircea Cartarescu sa scrie “Baroane“.

Si-asa a castigat Traian Basescu alegerile. Nu cu sarmale si carnati, cum isi imagineaza Vasile Blaga, Elenea Udrea, Ghita Falca sau Sorina Placinta – ci cu visuri.

S-a spus despre Basescu ca a reusit sa se mentina la putere impunand opiniei publice dusmani mai mult sau mai putin reali. La o privire mai atenta, e un alt fel de-a spune ca a oferit poporului un rost – i-a ingaduit sa viseze inca o data, pentru ca nu ne mai ramasese nimic de visat dupa intrarea in NATO si-n Uniunea Europeana. Intelegeti-l si pe el.

Unde a gresit, insa, presedintele – si a gresit fundamental – a fost in inflatia visurilor. Lumea s-a saturat de atatia dusmani. Lumea s-a saturat de atatea visuri, din ce in in ce mai chircite, din ce in ce mai meschine.

Nu mai putem visa la democratie – pentru ca o avem deja. Nu mai putem visa la valorile occidentale – pentru ca le cunoastem. La ce sa mai visam? La Ghita Falca, la Crin Antonescu sau la Victor Ponta? Vorba greierasului din balada lui Toparceanu - “dar de-acum, dar de-acum s-a ispravit“. Nu ne-a mai ramas decat sa visam la comunism pentru ca atunci macar aveam la ce visa.

Ne e dor de-un dor.

NOTA: Imi ingadui un experiment – voi publica acest text simultan pe platforma voxpublica.ro si contributors.ro Sa vedem ce iese. De cand eram mic am fost fascinat de varatul degetelor in priza.

Nota Redacţiei: Ilustrăm acest text cu muzica interpretată de Gheorghe Zamfir la Opera House din Cairo, preluare you tube.