Elena Lasconi

Eminescu: 171 de ani de la naștere

preluare you tube.com

Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889). Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie. Este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.

15 ianuarie – Ziua lui Eminescu – ”Luceafărul poeziei românești”
Printre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu amintim „Somnoroase păsărele”, „Floare albastră”, „Luceafărul”, „Scrisoarea I” „Scrisoarea II”, „Scrisoarea III”, „Scrisoarea IV”, „Lacul”, „Revedere”, „Pe lângă plopii fără soț”, dar și altele care cu siguranță au rămas în memoria oricărui iubitor de poezie și nu numai.

Eminescu

„Fiind băiet păduri cutreieam” este printre primele poezii ale lui Eminescu, care evocă copilăria lui la Botoșani și Ipotești.

„Alături teiul vechi mi se deschide:

Din el ieşi o tânără crăiasă,

Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

Un înger blând cu faţa radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond şi moale ca mătasa

Grumazul alb şi umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subţire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin”.

 

„Luceafărul” este una dintre cele mai celebre poezii, care a fost începută în 1873 și a fost scrisă și finalizată de-a lungul multor ani, ajungând să fie publicată în 1883.

În 2009, a fost omolgat de către Academia Recordurilor Mondiale ca fiind cel mai lung poem de dragoste, potrivit alba24.ro

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.