Federația Proprietarilor de Păduri din România a adresat o scrisoare deschisă Robertei Metsola, președintele Parlamentului European!
Nostra Silva, Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România a trimis o scrisoare deschisă președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, prin care solicită medierea conflictului dintre membri composesori de la Borșa și autoritățile române. Din textul scrisorii răzbate îngrijorarea privind starea celor 22 de români, care, disperați, după 20 de ani de lupte în instanțele românești și o Decizie CEDO, definitivă, pe care guvernanții români au ignorat-o, au decis să intre în greva foamei, în fața sediului CEDO. Nostra Silva atrage atenția doamnei Metsola că, majoritatea dintre cei 22 au vârste de peste 70 de ani și diverse probleme de sănătate!
Redăm integral textul scrisorii:
Scrisoare deschisă
Stimată Doamnă Roberta Metsola,
Nostra Silva, o federaţie care reuneşte comunităţile istorice de proprietari de păduri şi păşuni din România, vă solicită intervenţia urgenţă în vederea medierii dialogului cu o delegaţie a proprietarilor români prezenţi din 4 septembrie 2023 în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Începând cu 5 septembrie 2023, ora 17, aceşti cetăţeni europeni, majoritatea cu vârsta peste 70 ani, unii peste 80 ani, au întrat în greva foamei, ca urmare a lipsei unui dialog cu autorităţile. Pentru o parte din aceste persoane, forma de protest le pune viaţa în pericol.
Motivul protestului este situaţia fragilă a statului de drept în România: deţin o hotărâre judecătorească irevocabilă, din anul 2004, care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 17.000 hectare de teren forestier, precum şi o hotărâre de condamnare a Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea dreptului la respectul bunurilor (Hotărârea din 8 noiembrie 2022 din cauza Văleanu şi alţii contra României).
Cu toate aceste hotărâri, la care se adaugă alte sute de proceduri judiciare câştigate în România, Asociaţia Composesorală Borşa, tezaur istoric conform legislaţiei naţionale, nu deţine niciun metru pătrat de pădure din cele 17.000 restituite de justiţie.
Suntem într-un caz unic în Europa: o hotărâre irevocabilă a sistemului judiciar nu este respectată, de 20 ani, de autorităţile executive şi administrative. Negocierile cu autorităţile române pentru o înţelegere amiabilă au eşuat, din nou, la 31 august 2023, motiv pentru care, imediat, reprezentanţii proprietarilor s-au deplasat la Strasbourg, pentru a prezenta instituţiilor europene situaţia lor disperată şi dramatică.
Lipsirea de efecte a hotărârilor judecătoreşti, timp de decenii, într-un stat membru al Uniunii Europene, ucide ideea de dreptate şi spiritul de echitate. Sistemul democraţiei constituţionale este asociat indisolubil cu statul de drept: instituţiile europene nu pot să rămână impasibile la o situaţie incompatibilă cu valorile Europei.
Oamenii din faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îşi riscă sănătatea şi viaţa pentru a trage un semnal stăruitor de alarmă: democraţia şi statul de drept în România sunt doar nişte concepte iluzorii, nişte forme fără fond, atâta timp cât hotărârile judecătoreşti nu sunt respectate.
Este nevoie de stabilirea unui dialog, pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a refuzat, pentru că aceşti cetăţeni europeni români nu au făcut o programare online, cu două săptămâni înainte de a se prezenta la instanţa Europeană.
Credem ca cei 20 ani se suferinţă şi de luptă pentru dreptate şi pentru dreptul de proprietate al strămoşilor lor, atestat documentar începând cu secolul XIV, ar justifica o scutire a acestor veterani ai luptei pentru democraţie de birocraţia dusă la extrem.
Vă rugăm, aşadar, să dispuneţi iniţierea unui dialog cu aceşti cetăţeni, în vederea preluării mesajului pe care doresc să îl transmită instituţiilor europene.
Vă asiguram de distinsa noastră consideraţie,
Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România
- 851 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou