Filme la Tiff: Fuck for forest
Să nu ne lăsăm înşelaţi nici de titlu, nici de modul în care e promovat documentarul lui Michal Marczak, scrie Mihai Goţiu pe voxpublica
Un ONG din Berlin strânge fonduri pentru salvarea unei păduri printr-o metodă aşa-zis inedită: vinde fotografii şi filme erotice. Protagoniştii lor sunt chiar „salvatorii” şi voluntarii pe care reuşesc să-i convingă pe stradă „să se implice”. Atâta doar că miza reală a filmului nu e ecologia şi salvarea pădurilor, ci vieţile activiştilor. Iar din acest punct de vedere, regizorul face cam acelaşi lucru pe care îl fac cei al căror destin îl documentează: „vinde” celofanul sclipicios, nu conţinutul. Ceea ce nu ar fi fost o problemă reală dacă ar fi livrat întreg conţinutul (iar aici nu mă refer la scenele erotice promise, de care avem parte în abundenţă). Însă motivaţiile tinerilor intraţi în luptă sunt sumarizate şi aruncate caricaturizant la început, prin ştampile din „off”. Iar filmul se termină la fel de sumar, într-un moment în care, de fapt, ar fi putut să înceapă. Activiştii reuşesc să strângă suma necesară, dar comunitatea indigenă care apără pădurea refuză ajutorul lor. Nu e salvată nici pădurea şi, mai ales, activiştii nu reuşesc să se salveze nici măcar pe ei înşişi. Anatema (socială) a „prostituării” (care ar fi făcut sens dacă scopul ar fi fost atins) e dublată de anatema eşecului. Din nou, răspunsul e expediat cu câteva fraze din „off”.
- 5297 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou