Elena Lasconi

Firma Frasinul jucată de procurori în dosare? Un alt dosar penal pentru Traian, omul care se credea ”mai bogat decât Dumnezeu”?! Măcelarul animalelor din Africa și Alaska ”mâncat” de procurori?

preluare românia curată.ro
în safari: Namibia sau Kenya?

 Fostul senator USR, de Cluj, Mihai Goțiu, revenit la prima meserie, aceea de jurnalist, relatează pentru româniacurată.ro  aventurile prin pădurile românești a omului din Anieș, care, cu ”un tupeu vecin cu paranoia spunea că, este mai bogat ca Dumnezeu?! ”  NN.

Lovitură pentru Cartelul Lemnului: Administratorul celei mai cunoscute firme de măcelărit pădurile, trimis în judecată de DNA. La fel și un inspector al Gărzii Forestiere și un pădurar!
SC Frasinul SRL, SC Dimex Company SRL și administratorii celor două firme au fost trimiși în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Cluj, se arată într-un comunicat al instituției, făcut public, astăzi.

Frasinul este una dintre cele mai cunoscute firme de exploatare forestieră din România, parte a Cartelului Lemnului, sancționat, anul trecut, de Consiliul Concurenței, cu o amendă record de 26,6 milioane de lei. Frasinul a fost firma românească care a primit cea mai mare amendă dintre societățile românești din cartel – peste 3 milioane de lei (aproximativ 600.000 de euro), fiind depășită doar de marile societăți procesatoare HS Timber Group (fosta Holzindustrie Schweighofer), Kronospan și Egger.

Societatea este controlată de Traian Larionesei, supranumit și ”Fierăstrăul Codrilor”, a devenit ”celebru” și pentru imaginile pe care și le-a postat pe Facebook cu mașinile de teren deținute ori din expedițiile tip Safari la care a participat (inclusiv alături de diferiți politicieni de anvergură locală sau națională).

De altfel, pe lângă exploatările de păduri, Frasinul este o firmă abonată la numeroase lucrări finanțate din fonduri publice din întreaga țară (în domeniul construcțiilor de drumuri și poduri, canalizări, lucrări hidrotehnice etc.). Dosarul penal și trimiterea în judecată i se trage de la un astfel de contract, legat de modernizarea infrastructurii rutiere forestiere din fonduri nerambursabile.

Potrivit Sicap.ai (un motor de căutare pentru baza de date a licitațiilor publice și achizițiilor directe; datele sunt preluate din portalul guvernamental de licitații publice e-licitatie.ro în baza Licenței pentru Guvernare Deschisa v1.0), Frasinul ar avea contractate lucrări publice în valoare de peste 427 milioane de euro (cele mai mari sume pentru contracte încheiate în ultimul an și jumătate). Continuare aici

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.