Elena Lasconi

A fost sau nu a fost tentativă de omor în pădurea de la Panaci? S-a depășit un fir roșu!!! Este vorba de o grupare de crimă organizată?!

 Doi jurnaliști și un activist civic au fost snopiți în bătaie, aproape desfigurați și având stări de inconștiență și pierderi de memorie ca urmare a loviturilor primite de la mai mulți agresori. Unul dintre tineri, Mihai Dragolea, a reușit să se salveze după ce a sărit din mașină într-o prăpastie cu tufe de zemeuriș care i-au atenuat căderea. El a sunat la 112 și a cerut ajutor, îngrozit de cei peste 20 de bărbați înarmați cu topoare, ciomege și răngi care au năvălit peste ei și i-au luat la omor!

Mihai Dragolea:
Dacă merită să acționezi ca o bandă de crimă organizată împotriva jurnaliștilor și ecologiștilor, atunci înseamnă că altfel ai avea mult de pierdut. În toată afacerea e vorba de mulți bani”, a declarat acesta pentru The Washington Post.


Ce a fost la Panaci? Cum se poate încadra agresiunea unor bărbați înarmați cu ciomege, topoare și răngi și amenințări cu omorul?


Asistăm la începutul unei mușamalizări ordinare a unei tentative de omor, având ca țintă un activist de mediu și doi jurnaliști? Cazul petrecut într-o pădure din zona Panaci, Vatra Dornei este strigător la cer. Trei civili, între care doi jurnaliști și un eco activist au fost luați la ”omor” de mai mulți indivizi, între care un inginer silvic și câțiva pădurari, ajutați de haidamaci înarmați cu topoare, ciomege și răngi. În total peste 20 de agresori au scos din mașina în care se aflau și au snopit în bătaie, lăsându-i în stare de înconștiență pe doi dintre cei trei tineri care s-au aflat pe drum forestier din zona amintită, cu scopul filmării unor imagini dintr-un documentar privind jaful din pădurile sucevene, joi, 16 septembrie. Regizorul clujean Mihai Dragolea, realizatorul filmului aflat în pregătire, a reușit să sară - pentru a se salva de loviturile agresorilor- într-un zmeuriș în pantă și, având doar câteva zgârieturi și telefonul funcțional a sunat la 112 cerând ajutor. Că polițiștii solicitați să intervină au ajuns după o jumătate de oră, de la apel, poate fi pusă pe seama faptului că nu se dorea ca cei trei să fie prea repede salvați sau că, pur și simplu, oamenii în uniforme, plătiți din banii noștri nu stau prea bine la capitolul orientare în pădure...Nu ar fi prima constatare amară de acest fel...S-a mai întâmplat...au murit oameni în Munții Apuseni, în urma prăbușirii avionului condus de regretatul pilot A. Iovan, pentru că bugetarii MI sunt total nepregătiți în ce privește intervențiile în teren, sau un alt caz, în BN, unde fără ajutorul salvamontiștilor și al localnicilor, supraviețuitorii unui elicopter Smurd, prăbușit în Munții Bârgăului, puteau deveni victime...


Cine, cui a vrut să dea o lecție în pădure? Boșutar a deranjat interese?


Din punctul nostru de vedere, după tentativa de a da o lecție de ”neuitat” celor trei care au îndrăznit să ajungă în pădurile unor proprietari din zona Dornelor, Panaci, deși tinerii în cauză nu aveau ca scop furtul de lemne, ca să justifice apărarea proprietății (singurele lor arme fiind camerele de filmat și telefoanele mobile), s-a ajuns prea departe în ”apărarea proprietății private”! Că unii or fi avut polițe de plătit activistului sucevean Tiberiu Boșutar, care a îndrăznit să le deranjeze interesele, iar ocazia de la Panaci a fost momentul în care s-a trecut la ”fapte” ar putea fi o explicație privind amploarea ”reacției” așa zișilor proprietari care au sărit la bătaie! Știe cineva cine au fost acei agresori, în afara celor patru silvicultori, în frunte cu șeful de district, care au instigat la ”omor”? Cum și cu ce i-au momit pe bătăuși să-i însoțească la măcel? Nu cumva au oferit lemne, la schimb cu complicitatea la ”omor”? Că Boșutar, potrivit surselor noastre era monitorizat de mai multă vreme de mafia celor care jefuiesc pădurile, indiferent de tipul de proprietate, nu era o taină, iar atacul celor doi Nacu, între care tatăl angajat al GF Suceava, iar fiul proprietar de păduri și amator de ilegalități, era deja un loc comun atât printre agenții economici cât și pentru silvicultorii aflați de cealaltă parte a codului silvic, protejați de politicieni și de bugetarii în uniforme.


Pentru că Boșutar a băgat frica în unii pădurarii hoți, respectivii s-or fi gândit să bage și ei frica în Boșutar sau măcar ”boala”?!


Să presupunem că activistul Tiberiu Boșutar nu ar fi cel mai corect, cel mai curat, cel mai potrivit să răstoarne ”carul” hoților de lemne din Suceava, dar cine să o facă, dacă nu cel care îi cunoaște pe hoți și le cunoaște metodele și zonele de hoțit! Și apoi faptul că Boșutar vrea întronarea legii și protejarea pădurilor este rău? Putem noi să aducem extratereștri să ne apere pădurile? Cine să o facă? Silvicultorii care fură cot la cot cu hoții, protejați de bugetarii în uniforme și politicienii de cumetrie? Proprietarii care sunt și ei hoțiți și nu pot intra în proprietățile lor decât însoțiți de pădurari?! Problema jefuirii pădurilor României este deja mult prea gravă pentru a mai putea fi băgată sub preș de guvernananți. Faptul că aceștia nu iau în seamă semnalele de la UE privind stoparea tăierilor ilegale se va lăsa cu amenzi usturătoare! Iar poporul care a început să se deștepte și se va deștepta și mai tare până la următoarele alegeri, nu va mai tolera să fie jefuit atât de crunt! Exemplul sătenilor de la Telciu, BN care au însoțit timp de trei luni, zi de zi, specialiștii GF Cluj în controlul lor, pentru a monitoriza tăierile ilegale și abuzurile din pădure este deja cunoscut, astfel încât și alți proprietari de păduri vor putea ”verifica” situația în pădure. De aici până la înființarea unor gărzi civile de pază a pădurilor, nu mai este mult, din informațiile noastre.


Mari semne de întrebare privind faptul că o hoardă de bătăuși au năvălit peste doi jurnaliști și un activist civic să îi ”omoare” ???


Pentru a descoperi adevărul în cazul petrecut în urmă cu o săptămână într-o pădure administrată ocolul silvic de regim, Dealul Negru, Orhei, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud consemnăm mai multe păreri ale unor persoane deja specializate în activismul pentru protecția pădurilor, atât de jefuite, fragmente din ”intențiile” de a cerceta ce este cu pădurile de la Panaci, ”apărate” cu topoare, ciomege și răngi” din calea a două camere de filmat și trei tineri, între care doi jurnaliști și un cunoscut activist de mediu...


Mihai Goțiu: JUSTIȚIE pentru activistul de mediu Tiberiu Boșutar și jurnaliștii Mihai Dragolea și Radu Constantin Mocanu, bătuți crunt în pădurile Bucovinei!

Preluare de pe pagina sa de face book
”Au fost atacați cu topoare, ciomege, răngi, pumni și picioare. Doi dintre ei și-au pierdut cunoștința și au ajuns la spital. Lui Tiberiu Boșutar i-au spus că-i vor ataca familia! Și ce face procurorul de caz, de la Vatra Dornei? Îi lasă în libertate pe agresori și deschide dosar de cercetare penală doar pentru ”loviri și alte violențe” și ”purtare abuzivă” (!!!).
Păi, domnule ministru, al Internelor și al Justiției, la pachet, Lucian Bode, domnule (încă) prim-ministru Florin Cîțu, domnule jucător de golf și președinte al României, Klaus Iohannis, doamnelor și domnilor procurori, ”loviri și alte violențe” e pumnul pe care l-am luat de la Mirel Palada într-un studio de televiziune, nu atacul cu topoare și bâte! Când ataci cu arme care pot fi letale și în haită, ce mai trebuie pentru a înțelege că e tentativă de omor? Procurorul ăla de la Vatra Dornei ce școală a făcut?
Care credeți că va fi reacția Mafiei Pădurilor, când vede că într-un caz în care am fost la un pas de o tragedie majoră, care a ajuns în ”Washington Post” și în mai toată presa internațională, în care cei care amenință familiile activiștilor și jurnaliștilor sunt lăsați în libertate, după un atac de o asemenea gravitate?
Am semnat și eu petiția prin care se cere preluarea cazului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, și vă rog să o semnați și voi și să o dați mai departe. Măcar atâta să le transmitem: că suntem cu ochii pe ei, deopotrivă pe mafioți și pe cei care îi susțin din funcții cheie ale statutului. Și că s-a depășit un fir roșu, dincolo de care mai rămâne doar soluția străzii” scrie jurnalistul și activistul de mediu Mihai Goțiu, fost senator USR, în legislatura 2016-2020.
Declic adună semnături pentru ca jurnaliștilor să li se facă dreptate. Am semnat și eu pe listă, mai scrie fostul senator USR.

https://facem.declic.ro/.../dreptate-pentru-jurnalistii...


Ministrul Tánczos Barna s-a întâlnit, la sediul Ministerului, cu activistul Tiberiu Boşutar.

”În cadrul întâlnirii, demnitarul a condamnat din nou violenţele de săptămâna trecută, la care au fost supuşi activistul de mediu şi jurnaliştii care îl însoţeau, într-o pădure din comuna Coşna, judeţul Suceava”, a transmis MInisterul Mediului, într-un comunicat de presă.

”Violenţa nu poate fi acceptată sub nicio formă, indiferent de situaţie! Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz şi vinovaţii să fie traşi la răspundere. Însă nu pot fi de acord, pentru că am văzut şi acest gen de abordare, cu generalizarea acestui comportament reprobabil către întreg personalul silvic. Am spus din capul locului: dacă se va confirma că unii dintre cei care v-au atacat sunt silvici, ei trebuie imediat excluşi din această breaslă. Însă cei peste 15.000 de silvicultori care muncesc cinstit şi profesionist pentru a gospodări şi apăra pădurile României, nu merită fie puşi la un loc cu cei care comit astfel de fapte”, potrivit G4media


Ce a apărut în presa internațională pe aceast subiect?The Washington Post, 

articol tradus de g4media, preluare

Atacul dintr-o pădure din România scoate la lumină flagelul reprezentat de tăierile ilegale


Autoritățile au făcut cunoscut că doi jurnaliști și un ecologist au fost bătuți de presupuși tăietori ilegali de lemne într-o pădure din nord-estul României în timp ce filmau un documentar despre despăduririle ilegale, scrie The Washington Post, citată de Rador.
Un purtător de cuvânt al poliției a precizat că în atacul de joi, survenit în județul Suceava, au fost implicate 11 persoane care în prezent sunt interogate. Victimele s-au ales cu răni care însă nu le pun viața în pericol, iar aparatura lor a fost distrusă.
Guverne succesive din România au încercat să soluționeze problemele tot mai răspândite legate de despăduririle ilegale – un fenomen care a atras critici dure din partea Uniunii Europene, în care și România este membră.


„Vă asigur că Poliția Română tratează aceste atacuri cu cea mai mare atenție”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al poliției, Georgian Drăgan. „Vor fi luate toate măsurile legale”. El a spus că despăduririle ilegale sunt un ’flagel’, iar pentru polție problema reprezintă o ‚prioritate’.


Mihai Dragolea, unul dintre jurnaliștii de investigație care a fost atacați în pădure, a declarat pentru Associated Press că atacatorii „erau toți înarmați cu bâte și topoare”. „Dacă merită să acționezi ca o bandă de crimă organizată împotriva jurnaliștilor și econologiștilor, atunci înseamnă că altfel ai avea mult de pierdut. În toată afacerea e vorba de mulți bani”, a spus el.

Anul trecut, Comisia Europeană a deschis procedura vizând sancționarea României pentru incapacitatea sa de a împiedica despăduririle ilegale și din cauză că nu respectă legislația UE în zonele protejate sub programul Natura 2000. Potrivit declarațiilor Comisiei, „autoritățile naționale s-au dovedit incapabile să controleze eficient instituțiile din domeniu și să impună sancțiunile necesare”.


În două cazuri separate din 2019, doi pădurari au fost omorâți în timp ce făceau cercetări legate de niște despăduriri ilegale.
România adăpăstește o zonă vastă de păduri extrem de bătrâne. În țară există a suprafață de aproximativ o jumătate de milion de hectare acoperite cu asemenea păduri, majoritatea aflându-se în Munții Carpați, totalul suprafețelor forestiere la nivelul întregii țări situându-se în jurul a 7 milioane de hectare.


Greenpeace Romania a pus la dispoziția jurnaliștilor și ecoactivistului Boșutar avocați apărători


„I-am sfătuit să vină la București… ca să se asigure că din partea poliției vor primi tratamentul adecvat”, a declarat agenției AP Ciprian Gălușcă, de la Greenpeace Romania. „E vorba despre o întreagă istorie legată de corupție, niște povești în care sunt implicate autoritățile locale cu structuri ilegale ale puterii locale, formate din tăietori de lemne”.
În 2019, în apropierea Parcului Național Retezat, niște tăietori de lemne l-au bătut pe Gabriel Păun, președintele organizației ecologiste Agent Green, până când el și-a pierdut cunoștința.


„În pofida probelor concludente, respectiv, videoclipuri în care apar fețele atacatorilor, ei putând fi astfel identificați, procurorii nu au pronunțat încă nicio rezoluție”, a spus el. „Sistemul juridic din România încurajează continuarea unor asemenea atacuri violente”.

 

CE cerea statelor membre, cu o zi înainte, protejarea jurnaliștilor


Cu doar o zi înainte de atacul disperat al așa zișilor proprietari de păduri din zona Dornelor, asupra a doi jurnaliști ”înarmați” cu camere de filmat și a unui ecoactivist, dotat cu un telefon mobil, Comisia Europeană cerea statelor membre printr-o rezoluție să asigure protecție sporită jurnaliștilor, având în vedere că unii dintre luptătorii pentru o informare corectă au fost uciși în timp ce documentau anumite subiecte de interes major, dar și pentru că, fără o informare corectă nu există transparență:”Trebuie să îi protejăm pe jurnalişti, căci ei sunt cei care asigură transparenţa. Acesta este motivul pentru care am făcut astăzi o recomandare vizând îmbunătăţirea protecţiei jurnaliştilor”.


Ce spun comisarii silvicultorii:


Potrivit comunicatului GF Suceava, dat publicității înainte de controlul în teren început pe 21 septembrie, întrucât sediul Ocolului silvic Dealu Negru se află în județul Bistrița Năsăud, verificările vor fi făcute în colaborare cu specialiștii Gărzii Forestiere Cluj.
„Controlul va viza aspecte privind amenajamentele silvice, legalitatea punerilor în valoare a masei lemnoase, respectarea modului de exploatare a masei lemnoase, integritatea fondului forestier, regenerarea suprafețelor și existența tăierilor ilegale de arbori”, a transmis Garda Forestieră Suceava.
Potrivit comisarului șef de la Garda Forestieră Cluj, Istrate Ștețco, de la sediul OS Dealul Negru, Orhei, comuna Cetate, BN, ocol care are în pază și administrare pădurile a peste 500 de proprietari din zona în care a avut loc agresiunea asupra jurnaliștilor, au fost ridicate documente și subordonați au plecat la Suceava, pentru a însoți și ajuta reprezentanții GF Suceava în efectuarea controlului privind presupuse ilegalități la regimul silvic.


Concluzie:

În finalul acestui text, putem spune doar că, problemele jefuirii pădurilor României sunt tot mai departe de a se rezolva și că cei trei tineri care au căzut victimele unor agresori chitiți pentru a-i lua la omor, vor mai avea de îndurat până când speța lor va primi o soluție corectă. Faptul că, pe față sau prin interpuși, diverși baroni locali amenință cu judecăți, cu bătăi și cu gloanțe pregătite pentru unii dintre ecoactiviștii care le deranjează furăciunile înseamnă că în România, Statul, demult nu mai are grija cetățenilor săi și că este mână în mână cu hoții sau că mulți dintre reprezentanții acestuia, plătiți cu salarii grase, din puținii bani ai românilor au fraternizat cu rețelele de crimă organizată și lucrează la ordinul acestora?!

Să fie acesta proiectul de țară al politrucilor care ne conduc?

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.