Furturi pe bandă rulantă din pădurile grănicerești!!! Rusu Bârgăului a ajuns de batjocura silvicanilor și a politrucilor PSD?! Garda Forestieră CLUJ confirmă furăciunile vizibile din avion!!! Episodul I
Moștenirea grănicerească a fost și este furată de politrucii vremelnici pe-o mână cu instituțiile statului! Propunem Studiu de caz: Rusu Bârgăului, fostă comunitate grănicerească, înglobată în UAT Josenii Bârgăului, unde, deși s-a recunoscut de către judecători prin sentința TBN din 23 februarie 2023, după 20 de ani de așa zise judecăți că, ”retrocedarea” făcută către UAT Josenii Bârgăului a fost politică și a avut la bază titluri de proprietate în fals și, deși de cel puțin de 4 ani tăierile de lemn rotund sunt prin lege stopate, pădurile rusenilor se fură mai rău ca-n codru! Cine protejează hoții din pădure? Iată cum înțeleg unii, care nu fac parte dintre ”popoarele migratoare” să jefuiască VIITORUL NOSTRU dar și al copiilor lor?! Hoții aceștia nu sunt români? Sunt din altă țară? Cine sau ce îi mână în ”luptă”? Instinctul lor de conservare dă rateuri sau băieții ăștia au fost ”modificați genetic” pentru a distruge România? Ei nu au copii și nepoți, nu vor să lase ceva și urmașilor? Vor să pape și să cace Totul?
Foamea de a fura, asemeni politrucilor din instituțiile statului, din guvernele postdecembriste și până în ultima comună, din cele peste 3000 câte funcționează în România a atins cote paroxistice și a contaminat, se pare, socetatea românească în ansamblul ei, dar mai ales în profunzime. Jaful organizat al resurselor, că despre acesta este vorba, pare se că nu poate fi oprit sau nu se dorește a fi oprit de către instituțiile de forță, plătite din puținii bani ai românilor, cel mai probabil pentru că respectivele instituții prin șefii acestora sau prin protocoale ținute la secret protejează HOȚIA și HOȚII?! Sunt cumva părtași? Comanda acestei complicități la scară națională este dată de mai multă vreme și politrucii vremelnici din vârful statului au perpetuat-o pentru interesele personale, de partid și de grup? Cetățenii țării și bunurile acestora, pe care, prin legi de funcționare ar trebui să le protejeze polițiștii, jandarmii și alți slujbași plătiți gras din bugetele multianuale sunt la bunul plac al unor grupări care au confiscat statul și l-au căpușat de toate resursele? Furtul banilor din bugetele comunale sau municipale, ca de altfel și cel al banilor europeni a ajuns sportul național al diverselor găști înșurubate în funcții din care se ocupă, în 90% din timp, cu diversele delapidări?! Mai avem șanse de vindecare, ca popor? Mai avem resurse? Personal nu cred în conspirații, dar după atâtea și atâtea informații, documente și probe potrivit cărora JAFUL NAȚIONAL a devenit politică de stat mafiot și eșuat, sunt nevoită să cred, vreau nu vreau într-un fel de conspirație a comuniștilor păpușați de vechii și mai noii securiști, chiar împotriva FIINȚEI NAȚIONALE!
Furtul averilor grănicerești este furtul viitorului neamului românesc!
Îndrăznesc, după cel puțin 10 ani de documentare, să fac o analiză a furăciunilor din averile grănicerești, atât din cele care au aparținut și aparțin de drept fostelor comunități grănicerești, în număr de 44 și au fost incluse în 30 de comune administrative, după anul 1950, cât și a averilor de la Năsăud, reunite sub titulatura de Fondurile Grănicerești de Burse și Stipendii sau impropriu UCGN!
Furtul cu hotărâri judecătorești și acte administrative
Reamintesc celor care au ”uitat” că, pădurile din județul Bistrița Năsăud cumulează aproximativ 200 000 de hectare, din care doar 20 000 sunt păduri ale statului, administrate de Direcția Silvică BN. Restul de 180 000 de hectare de pădure sunt PRIVATE sau ar trebui să fie private, dacă legile s-ar respecta în țărișoară?! În ce privește pădurile grănicerești, peste 160 000 hectare, private, indivize, care ar trebui să facă parte din cele peste 1 000 000 de hectare private ale României, constituite în Tezaurul Istoric al țării, de care nimeni nu ar fi trebuit să se atingă sunt confiscate și transformate în rumeguș și cioate pentru binele unei liote de profitori! Cum? Realitatea cruntă probează că acestea au fost naționalizate a doua oară, de data aceasta prin acte de uzurpare și de modificare ilegală a proprietății private indivize ,” trecute” la primării ca păduri comunale, deși aceste unități teritoriale administrative nu au avut și nu au acte legale privind dreptul de proprietate asupra pădurilor grănicerești, jefuite sistematic cu o furie demnă de filmele de groază?!
Furtul cu acte aparent legale și cu hotărâri judecătorești și acte administrative
E timpul să explicăm pe scurt și pe înțelesul tuturor, ce s-a întâmplat după ce, cu mare greu, spre finalul mandatului lui Emil Constantinescu s-a publicat în MO Legea 1/2000, așa numita lege Lupu, în care, pentru prima dată în istoria postdecembristă a românilor de la art 26 la art 28 s-a făcut reglementare privind proprietățile silvice, preluate abuziv de comuniștii români instalați de oamenii Moscovei la București și după alungarea Regelui Mihai I de pe tron și din țară! Adică a pădurilor private, atât a moștenitorilor grănicerilor de pe tot arcul carpatic și care au servit în cinci regimente de graniță, între care Cofiniul II Năsăud a fost doar unul și poate cel mai important având în vedere că, aici, la Năsăud, 44 de comunități românești 100% au primit pădurile și pășunile pe care le aveau din negura istoriei, cu acte! Că li s-a spus păduri grănicerești grănicerești, la care s-au adăugat cele composesorale, moșnenești sau ale persoanelor fizice, acestea potrivit legilor în vigoare trebuie respectate, păzite și date moștenitorilor de drept!
Poți scoate bârgăoanul din pădure dar nu poți scoate pădurea din bârgăoan?!
Cum să explici cetățeanului simplu de pe Valea Bârgăului, moștenitor de grănicer sau vinitură sau altor categorii de cetățeni ai județului Bistrița-Năsăud că, nu poate intra cu drujba în pădurea moștenită de la moși strămoși și trebuie să se uite de pe margine când unii dintre bârgăoani, așa numiții agenți economici, pe-o mână cu silvicanii care au jefuit de cel puțin 20 de ani averea celor de la Rus, taie de se vede din avion și de pe LUNĂ! CUM? Iată ce au constatat puținii specialiști din instituțiile statului care, se pare că, își mai fac datoria! Măcar unii dintre ei! Sute de cioate ale unor brazi și molizi falnici și sănătoși rămase după jaful organizat de 1 și 2 mai, 2023!
În episodul următor vom face public răspunsul Gărzii Forestiere Cluj la solicitarea noastră privind controalele făcute în zona Țiganca, Călimani, la aplelul rusenilor și în tandem cu polițiști de la IPJ BN, Infracțiuni Silvice! Țineți-vă bine!!! Este de speriat! Și ne mai mirăm că vin furtuni, de genul cărora am aflat doar din filme?! Stați un pic, că de abia a început fierberea oceanelor?! Unde o să meargă și ce o să facă cu banii câștigați din furtișaguri hoții din păduri, dacă vin asemenea urgii? Credeți că vilele și cabanele lor, jeep-urile și alte investiții din banii obținuți de pe lemnul furat nu pot fi luate de ape, de vânt sau lovite de trăznetele care se anunță în furtunile viitoare, care, potrivit specialiștilor vor fi din ce în ce mai puternice și devastatoare? Unde se vor ascunde, în ce găuri se vor ”băga” cei care au jefuit pădurile României și au adus țara la sapă de lemn? Că nicăieri pe Pământ nu va fi loc de ascuns, din cauza războiului și a puhoaielor naturii dezlănțuite?! Ce vor mai tăia după ce, Doamne ferește, termină pădurile?!
- 1320 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 6 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou