Gavril Moldovan : Mîna stîngă

În altă noapte într‑un oraş străin
cu străzile albastre alunecând sub mare
m‑am pomenit târziu cu două mâini
ce mi‑au crescut din umeri la‑ntâmplare

potrivnice‑nceputuri greu de spus
cu dreptul de penumbră‑asupra mea
m‑au rătăcit oprindu‑mă‑ntr‑un trup
când de milenii se răcea o stea

două mâini surori semănând întru‑totul
în aerul învins de zbor
trecând cu ele marea de‑a înotul
eram stăpân pe existenţa lor

o lege slabă a numerelor mari
e mâna stângă vrei nu vrei
dar mult altfel decât mâna dreaptă
ea are drept pe stângăcia ei

de‑aceea poate am părăsit oraşul
cu marea lângă geam şi m‑am oprit
în altă parte într‑un lac albastru
în care toată noaptea am vâslit

un val uscat în dreptul mâinii stângi
un gol în jurul inimii legată
de ultimele scoici în care‑aduni
sirenelor cenuşa altădată

hotelul fără scări şi patul ud
neluminată îndeajuns odaie
din somn plecare grabnică aud
şi mâna stângă palidă văpaie

de inimă aproape că‑n ea curg
de multe ori cu tot cu frunze
şi oamenii le‑ngălbenesc la timp
când seceta‑ntre râuri îi ascunde

din somn plecare grabnică veni
şi mâna treia îmi lipsea de moarte
la fel ca mine poate o stea ivi
altor tărâmuri neliniştită noapte

ce întuneric străbătu acum
neîndemânateca mână pe drum
de s‑au retras izvoarele în munţi
şi au rămas bărbaţii mai cărunţi?

sunt mâna stângă ruptă‑n bătălii
un os prin care vântul suflă‑n mine
un deget se supune când tu iubito vii
ca o uitare‑n zile distruse pentru bine

o unghie ce creşte la nesfârşit când treci
cu ochii încremeniţi şi fără voie
subpământenele poteci
atât de singuratecă nevoie

sunt mâna stângă — cot ramificat
cinci drumuri care toate duc spre moarte
e ca şi cum ai poposi absent
în pagina din urmă la o carte

ce tot cu mâna stângă‑o răsfoieşti
şi slovele se‑ntorc spre tine
mai negre şi‑ascuţite când iubeşti
pădure‑ndepărtată de tulpine

sunt mâna a treia vrei nu vrei
eu leg de umărul tău ceaţa
ca soarele s‑aştepţi nerăbdător
de seara până noaptea dimineaţa

când oamenii se‑ntorc la câmp
pe arşiţă le povesteşte
cum dragostea în aripi noi
în palmă rouă adunând trăieşte

în altă noapte într‑un oraş străin
cu străzile albastre alunecând sub mare
când m‑am trezit târziu cu două mâini
ce mi‑au crescut din umeri la‑ntâmplare…

(Publicată de către Marian Papahagi în primul număr
al revistei studenţeşti „Echinox”, Cluj‑Napoca, decembrie 1968)

Poetul bistriţean Gavril Moldovan împlineşte luni 70 de ani. Este un important poet, dar, din păcate, nu s-a afirmat la valoarea poemelor lui. După studii la Cluj şi Bucureşti, a revenit în Bistriţa, unde s-a autocondamnat la un provincialism total în defavoarea cărţilor lui de poezie. De vină cred că au fost acele vremuri, când totul se dicta de la centru, când totul se controla şi era foarte greu ca un scriitor dintr-un mic oraş să stea la masă cu “răsfăţaţii” regimului. A scris şi scrie, în continuare, poeme remarcabile. Celebru este, din ceea ce a scris, poemul, demn de orice antologie de lirică românească, Mâna stângă, apărut în primul număr al revistei studenţeşti de la Cluj – Echinox (o revistă care a devenit în scurt timp un fenomen literar).
Dar bistriţenii nu-l uită şi va fi sărbătorit aşa cum se cuvine de către Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, instituţie care îi va edita o carte-obiect cu această ocazie.
Felicitări, Gavril Moldovan, şi la mulţi ani! Chiar dacă scriai doar poemul Mâna stângă, erai un mare poet! Scrie Vasile G Dâncu pe blogul său. La mulţi ani îi urăm şi noi, redacţia www.ziarul-bn.ro