JAF. În plină criză financiară, România risipeşte una dintre cele mai bogate resurse naturale Cum pierde statul zeci de milioane de euro din vânătoare
România Liberă, ediţia online, titrează astăzi, despre jaful de pe fondurile de vînătoare.Majoritatea fondurilor din România au fost încredințate direct pe sume derizorii de bani, scrie sursa citată.
Pentru că majoritatea fondurilor de vânătoare au fost încredinţate direct, pe sume derizorii, echivalente cu preţul plătit pentru împuşcarea unui singur animal: încasăm 0,03 euro pe hectarul cu vânat.
Legea vânătorii a fost promulgată în anul 2006 şi de pe urma „imperfecţiunilor" ei are de câştigat cel mai mare gestionar de fonduri de vânătoare: Asociaţia generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPSR) şi asociaţiile sale judeţene afiliate. Un număr de aproximativ 850 de fonduri de vânătoare au fost încredinţate direct acestor asociaţii - în urmă cu zece ani - iar alte 350 au fost câştigate prin licitaţie. Este vorba de 12 milioane de hectare de fonduri de vânătoare dintr-un total de aproximativ 22 de milioane. AGVPSR şi filialele sale au în gestiune jumătate din România a cărei suprafaţă este de 24 de milioane de hectare. Continuare aici
pentru ilustrare, va recomandam un film despre ursi grizy si somoni!
- 4760 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou