La capătul puterilor. Reportaj dintr-un spital COVID 19, realizat de jurnaliștii de la RECORDER
După patru luni de pandemie, cadrele medicale din spitalele care îngrijesc pacienți cu coronavirus au ajuns la extenuare. Numărul bolnavilor crește de la o săptămână la alta, iar valul negaționiștilor se umflă în fiecare zi. Aceste două spirale împletite dau virusului puteri noi și pun presiune pe firavul sistem medical românesc. Pandemia ne-a găsit cu un mare deficit de personal în spitale, iar acum suntem pe cale să vedem rezultatele tragice ale acestui fenomen.
Am petrecut o zi cu medicii, asistentele și infirmierele de la pavilionul COVID 19 al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, din București. Cele 50 de locuri din saloane sunt ocupate la capacitate maximă, iar la Terapie Intensivă un pat rămâne liber numai câteva ore, după un transfer pe secție sau un deces. Cadrele medicale se rotesc la fiecare 4-6 ore, timpul maxim pe care îl poate îndura un om în costumul de protecție, în spații fără aer condiționat. Însă majoritatea intră în zona roșie de două ori pe parcursul unei zile. În pauze, vorbesc despre concediile pe care și le-ar fi luat, sună acasă, apoi completează formulare, pentru că lupta cu virusul e și birocratică. Continuare aici
- 3219 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/02/2025 - 14:07
-
12/02/2025 - 14:02
-
10/02/2025 - 16:28
-
10/02/2025 - 15:04
-
06/02/2025 - 17:22
-
17/01/2025 - 13:01
-
25/01/2025 - 10:39
-
18/01/2025 - 11:03
-
22/01/2025 - 14:14
-
23/01/2025 - 14:55
-
12/02/2025 - 14:07
-
17/01/2025 - 13:01
-
18/01/2025 - 11:03
-
22/01/2025 - 14:14
-
23/01/2025 - 14:55
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
2 ani 14 săptămâni ago
-
2 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 5 zile ago
-
3 ani 30 de săptămâni ago
-
3 ani 31 de săptămâni ago
-
3 ani 31 de săptămâni ago
-
3 ani 36 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 1 | 2 |
Comentarii
Publică un comentariu nou