Mare şi-a lui Antonescu: audienţa

Formarea unei alianţe între partidul cu cea mai consistentă istorie şi un altul care trece prin istorie ca gâsca prin apă e încă un fenomen de consemnat la capitolul “Kitsch autentic românesc”.

Combinându-se juridic, de dragul apariţiilor televizate, cu Partidul Conservator deţinut de Dan Voiculescu, Partidul Naţional Liberal se aşează în galeria neamului înaintea maşinii tractate de căruţă şi a balconului ţigănesc care îmbrăţişează stâlpul de curent de pe trotuar. E câteva file mai în faţă, alături de ranch-ul din “Dallas”, refăcut la scara 1:1 în câmpia Sloboziei.

Dezintoxicarea. Care e principala miză a Alianţei de Centru Dreapta (ACD), aceeaşi ca în toate cazurile unor asemenea mariaje pre-electorale? Nehotărâţii. Pentru voturile lor se dă lupta cam de fiecare dată. Însă, în situaţia specială a României intoxicate prin televiziune, esenţial, pe termen mediu, este un fragment din categoria nehotărâţilor, şi anume cel al persoanelor educate care nu mai vor să aibă de-a face cu această politică.

Tinerii şi mai puţin tinerii care-şi doresc apropierea ţării de o normalitate a civilizaţiei şi care, de pildă, refuză să se mai uite la Realitatea şi la Antena 3 ar trebui să fie cea mai importantă ţintă pentru orice partid care pretinde că vrea să schimbe atmosfera generală şi să refacă încrederea. Se vor regăsi în Alianţa de Centru Dreapta – şi, eventual, în extensia sa care va include şi PSD – zecile de mii de români activi şi deschişi, care se împrietenesc pe Facebook şi fac schimb de idei noi în blogosferă?

Numai liderul. Citeam, zilele trecute, ipocritele reacţii ale liberalilor chestionaţi cu privire la nepotrivirea de caracter dintre partidul lor şi fostul PUR devenit Conservator. “PC nu e Dan Voiculescu”, clamau aproape unanim, minţindu-se pe ei înşişi şi, implicit, electoratul. Atunci cum de anunţul de constituire a ACD a fost făcut exact a doua zi după ce “preşedintele de onoare” Voiculescu spunea că îşi doreşte o “alianţă politică în trei, PSD, PNL, PC, pe 5-10 ani”?

În România, singura voce care contează într-o structură este liderul. Consultările sunt formale, vocaţia sinodală nu e pentru lumea laică şi nici democraţia nu e chiar o formă care să ni se potrivească. Suntem mai tribali decât am vrea să recunoaştem. Iar proaspăta Alianţă nu face excepţie de la această regulă: scopul său real este preşedinţia ţării, locul întâi, nu gestionarea diferită a economiei.

Înlocuirea lui Băsescu înainte de termen sau, dacă nu, măcar alegerea lui Antonescu în 2014 – acestea sunt obiectivele sale. Dovada simplă e inexistenţa vreunui proiect politico-social, ca să nu mai vorbim de “naţional”, în declaraţiile de lansare a ACD. În România, bătălia se dă numai pentru scaunul de şef; abia apoi vine întrebarea “Ce facem?”. Dacă mai vine.

*

Textul integral poate fi citit aici.

Foto: agenda.ro