Marga

 Oare ce-o fi în sufletul lui Andrei Marga? Duminică, 26 februarie 2012, a fost ultima zi a ultimului său mandat de rector. De-acum înainte, toţi vor avea curaj să dea în el, toţi cocoşaţii ultimilor 20 de ani îşi vor suci repetitiv capul către spate, miraţi de câtă coloană vertebrală le-a crescut subit, amnezicii se vor trezi miraculos şi-şi vor deşerta memoria cu resentimente, iar muţii, muţii aceia curajoşi la bere sau pe coridoarele de şoapte, ei, dascălii de laşitate, vor crede că le-a venit vremea. Ca la un semn, Universitatea se va umple de testosteron.

De aceea, astăzi, nu-l voi ataca pe Andrei Marga. Se vor găsi destui care s-o facă, emfatic, în următoarea perioadă. Dar un om puternic, cu atât mai mult unul care abuzează de poziţia sa, trebuie criticat atunci când e sus, când nimeni nu îndrăzneşte să-i calce umbra. Atunci are nevoie să-i fie lovit egoul, atunci e relevant cine se “adaptează” şi cine pricepe că, dincolo de dictatură, dincolo de orice tăcere, e aceeaşi moarte, iar alibiurile pentru compromis pe care şi le inventează oamenii liberi nu fac decât s-o grăbească.

Andrei Marga / Foto: Raul Ştef