Mihnea Măruță: România. Patru tipuri de dispreț

Să ieşim, pentru durata acestui text, din orizontala politicii. Nu vom vorbi despre candidaţi şi nici despre şansele lor. Vă propun să privim România, în preajma alegerilor prezidenţiale, ca pe o problemă spirituală (politica e doar o subspecie a treburilor spiritului).

Dacă am judeca la modul ideal – aşa cum ar trebui să procedeze măcar jurnaliştii, pentru că ei sunt datori, continuu, să le arate oamenilor puternici oglinda unei lumi perfecte -, deci, dacă am gândi România în idei, nu în persoane sau interese de partid, ce-am constata? Şi apoi, odată problema formulată, ce tip de lider ar fi necesar pentru a o rezolva?

Voi folosi un model “spaţial” preluat din teologia ortodoxă, şi detaliat la noi de Părintele Cleopa, cel al “ispitirii din opt părţi”. Astfel, în cazul României, văzută ca o comunitate spirituală, avem de-a face cu un dispreţ din patru părţi. Acesta este diagnosticul.

1. Dispreţul de-a spate este îndepărtarea sau indiferenţa faţă de propria coloană vertebrală, faţă de trecut (văzut ca înapoiere), faţă de valorile naţionale – tratate a priori drept hiperbolizate, faţă de mai toate structurile, personalităţile şi momentele datorită cărora trăim, azi, împreună. Cauzat de propaganda recentă, dispreţul de-a spate este o jenă identitară, care poate fi depistată foarte uşor prin mimetismul înghiţitor – adoptarea fără discernământ a unor atitudini şi manifestări la modă. Continuare