Multe vorbe, puţine fapte de Ziua Naţională fără Tutun

Despre Ziua Naţională fără Tutun, marcată anual pe 19 noiembrie, la Bistriţa s-a vorbit mai mult decât s-a făcut. Singurele acţiuni, în care s-a simţit mai mult ideea de bifare decît cea de implicare, au fost cele de ieri de la Penitenciar – de informare şi consiliere a deţinuţilor care au spus că vor să se lase de fumat - şi de astăzi, pe pietonalul Liviu Rebreanu din municipiu. Acolo, două doamne de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, respectiv de la Direcţia de Sănătate Publică au amenajat un stand cu afişe, au pus un banner şi au împărţit pliante trecătorilor. Puţina atenţie acordată acestui eveniment contrastează cu multiplele consecinţe ale semnificaţiei zilei – se ştie că, în lume, la fiecare 8 secunde, cineva moare din cauza unei boli cauzate de fumat şi că, potrivit unui clasament al Comisiei Europene, România se află pe locul IV privind numărul de fumători din UE, fumători printre care se află copii ce încearcă prima ţigară chiar de la vârsta de 6 ani, ajungînd dependenţi de tutun până în clasa a opta.
 
 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.