Munţii Rodnei: Primăria Sîngeorz Băi va amenaja un domeniu schiabil la Cormaia
Primarul oraşului balnear Sîngeorz Băi intenţionează să amenajeze un domeniu schiabil la Cormaia, în zona numită Nedeia Ţăranului. Propunerea de proiect a fost supusă aprobării specialiştilor din Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Rodnei avînd în vedere că domeniul schiabil în schiţă pătrunde în PNMR circa 2 km.
Proiectul pentru care edilul sîngeorzan s-a prezentat pentru al doilea an consecutiv în faţa membrilor CS al PNMR a stîrnit discuţii aprinse, în momentul de susţinerii studiului de biodversitate. Pînă la urmă solicitarea a fost admisă cu 11 voturi pentru şi 5 împotrivă. Unul dintre susţinătorii declaraţi ai schiţei de proiect a fost şeful ITRSV Cluj, inginerul Grigore Avram, care a precizat că, sprijinirea acestei viitoare investiţii care ar relansa zona turistică, ar fi primul pas dinspre Consiliul Ştiinţific al PNMR spre comunităţile proprietare a terenurilor din Parcul Naţional Munţii Rodnei.
Lungimea pirtiei va avea peste 2 km lungime, accesul auto va fi permis exclusiv cu mijloace de transport in comun, iar cazarea iubitorilor de ski va fi asigurată în spaţiile consacrate deja în oraşul balnear şi Cormaia.
Detaliile unui fragment din dezbatere le puteţi viziona în clipul ataşat.
- 6068 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 6 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou