Nereguli next level în pădurile de la Suceava, administrate de ocolul bistrițean Dealul Negru
Descoperite după ce silvicanii au încercat să alunge jurnaliștii din pădurile în care fac legea, într-o încercare de intimidare prin aplicarea unei bătăi care merge înspre tentativă de omor, se pare, tăierile ilegale descoperite de specialiștii GF Suceava confirmă practic ”metoda” de a jefui pădurile, în dispreț total pentru proprietari!
Acest lucru a fost confirmat la greu și în pădurile grănicerești aparținând urmașilor grănicerilor din comuna Telciu, păduri retrocedate ilegal către UAT Telciu! Probabil că, această metodă a fost și este folosită și în celelalte păduri ale bistrițenilor și năsăudenilor ”administrate și păzite” de așa zisele ocoale de regim, private, unde protejați de politic și de ”instituțiile statului” o parte dintre silvicultori jefuiesc la liber!
În urmă cu o lună de zile, mai precis pe 16 septembrie, doi jurnaliști și un ecoactivist au fost snopiți în bătaie într-o pădure din zona Panaci, Suceava, pădure administrată de ocolul silvic bistrițean din comuna Cetate: ”Dealul Negru”. Cu acea ocazie, în care, brutalitatea silvicultorilor a degenerat desfigurând pe doi dintre cei tineri, vrând probabil să aplice o lecție sau eventual să descurajeze orice descindere ulterioară a altor jurnaliști în pădurile sucevene a devenit vizibil pentru cei care au avut ochi de văzut că, angajații suceveni de la Dealul Negru aveau ceva de ascuns. Ce anume aveau de ascuns s-a constatat la mai puțin de o săptămână de la atacul asupra jurnaliștilor, când un alt jurnalist a descoperit modul consacrat, poate de ani de zile, prin care dispar pădurile din Suceava, dar nu numai din Suceava. Adică prin marcaje ulterioare predării partizilor, marcaje ilegale, dar și prin alte tăieri decât cele prevăzute prin amenajamente. Acest tip de jaf a fost descoperit și în pădurile din Munții Rodnei, aparținând comunei Telciu, BN și administrate de OS Telciu RA, prejudiciul calculat pentru doar 25% din suprafața exploatată în 2020 cifrându-se la aproape o jumătate de milion de lei. Între timp Garda Forestieră Suceava a mai identificat și alte tăieri ilegale, moșmondite de silvicani: la Șarul Dornei, dar și la Moldovița și Sucevița.
”Ocolul Silvic Dealul Negru are sediu în Orheiul Bistriței, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud și are în grijă în jur de 12.500 de hectare de pădure în Bistrița-Năsăud și Suceava. 3.000 de hectare aparțin persoanelor fizice, iar 8.000 de hectare aparțin de 4 primării din Bistrița-Năsăud. Suprafață rămasă până la 12.500 de hectare este deținută de câteva composesorate” a declarat, recent, pentru presa bistrițeană, șeful ocolului, inginerul Rareș Moga.
După descoperirea a 14 arbori verzi tăiați într-o pădure din Dârmoxa, în apropiere de Vatra Dornei, descoperire făcută de către jurnalistul Alex Nedea de la Recorder, Garda Forestieră Suceava a identificat și alte tăieri ilegale în pădurile sucevene administrate de ocolul silvic bistrițean dar și în alte păduri administrate de alte ocoale din județul Suceava. Potrivit comunicatului dat publicității de către structura de control al regimului silvic sucevean s-au constatat:
Numeroase încălcări ale regimului silvic identificate și constatate de către Garda Forestieră Suceava în cursul săptămanii 27.09-01.10.2021
”În perioada 27.09 – 01.10.2021 delegații Gărzii Forestiere Suceava au efectuat mai multe verificări în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier constatând mai multe nereguli. Astfel, în continuarea verificărilor începute în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier pentru care prestează servicii silvice ocolul silvic Dealu Negru, pe raza comunei Șaru Dornei, a fost identificată o exploatare într-o suprafață privată de pășune împădurită aparținând unei persoane fizice, iar în urma verificării legalității punerii în valoare, a exploatării și a comercializării masei lemnoase s-a constatat faptul că deși masa lemnoasă figura ca fiind expediată din parchetul de exploatare, în teren au fost identificați un număr de 37 arbori, specia molid, neexploatați. Ca urmare a acestor constatări delegații Gărzii Forestiere Suceava au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice, aplicând o amendă în valoare de 5000 lei șica măsură complementară s-a dispus confiscare valorică a cantității de 18,23 mc material lemnosechivalentul arborilor neexploatați,cu o valoare de 3153,79 lei.
Întrucât există suspiciunea că prin această modalitate a fost legalizată o masă lemnoasă tăiată ilegal, au fost sesizate organele de cercetare penală competente cu privire la faptele de natură penală care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Tot într-o suprafață privată aparținând unei persoane fizice, administrată de către Ocolul Silvic Dealul Negru, într-o partidă în curs de exploatare, delegații Gărzii Forestiere Suceava au constatat existența a 2 arbori care fac obiectul partizii ce prezintă caracteristici fenotipice care nu îndeplinesc condițiile de a fi încadrați ca produse accidentale. Arborii au fost predați în custodia OS Dealu Negru și s-a procedat la sesizarea organelor de cercetare penală competente cu privire la utilizarea contrar dispozițiilor legale a dispozitivelor speciale de marcat”. Ce au constatat delegații GF Suceava și în alte ocoale silvice:
În aceeași perioadă, pe raza comunei Sucevița, în suprafața de fond forestier aparținând Primăriei comunei Sucevița, administrată de către ocolul silvic privat Bucovina, delegații Gărzii Forestiere Suceava au constatat în urma verificărilor un număr de 41 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori având un volum total de 57,878 mc, valoarea totală a prejudiciului fiind de 44165,30. Și în acest caz au fost sesizateorganele de cercetare penală competente cu privire la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, furt,precum și alte fapte ce pot întruni elementeleconstitutive ale unor infracțiuni.
Alte tăieri ilegale au fost identificate într-o suprafață privată fără contract de asigurare a serviciilor de pază cu o structură silvică autorizată, pe raza comunei Moldovița. În această locație, delegații Gărzii Forestiere Suceava au identificat un număr de 16 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori având un volum total de 26,28 mc, valoarea totală a prejudiciului fiind de 16139 lei.
Și în acest caz au fost sesizate organele de cercetare penală competente cu privire la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori și furt”, se spune în documentul citat.
Desființarea supravegherii prin satelit făcută la presiuni politice
Comisia de petiții din Parlamentul European a luat în discuție două petiții depuse de români privind presupuse exploatări forestiere ilegale în România. Acest lucru s-a petrecut la finalul lunii septembrie și încă nu avem un feed back privind o eventuală măsură. Astfel, conform agendei consultate de G4Media, sursă pe care o cităm, la subiectul 8, una dintre cele două petiții, cu nr. 1248/2019, adresată de Cosmin Florian Ignatiuc, de cetățenie română a avut ca subiect oprirea exploatării forestiere ilegale din România.
„Petiționarul susține că, din 2016, când sistemul de supraveghere prin satelit a pădurilor a fost oprit din cauza presiunii politice, exploatarea forestieră ilegală a crescut foarte mult. Petiționarul, care a participat la discuții este îngrijorat de impactul acestei defrișări agresive asupra mediului, a sănătății umane și a economiei și urmărește adoptarea și punerea în aplicare a unor măsuri urgente, având scopul de a proteja pădurile din România. El mai solicită adoptarea unei legislații europene care să îi oblige pe producătorii și pe vânzătorii de produse din lemn să eticheteze sursa lemnului și să se înscrie într-o bază de date la nivel european”, se arată într-o comunicare a comisiei pentru petiții din Parlamentul European.
În urma analizării petiției, Comisia Europeană a concluzionat că „va continua să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației de mediu a UE în ceea ce privește activitățile forestiere din România și nu va ezita să ia măsuri suplimentare atunci când este cazul”.
- 1482 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou