Preşedinţii comisiilor locale de fond funciar Borşa şi preşedinţii comisiei judeţene Maramureş chemaţi în judecată să plătească daune composesorilor borşeni
12 membri ai Consiliului de Administraţie a Asociaţiei Composesorale Borşa s-au aflat miercuri la Judecătoria Năsăud, unde s-a consumat primul termen de judecată în dosarul 655 din 2015, în care se judecă solicitarea composesorilor de a trage la răspundere conform Codului de Procedură Civilă, şi plata unor pe nalităţi de 1000 de lei pe zi, preşedinţii comisiei locale de fond funciar Borşa şi preşedinţii comisiei judeţene, pentru neaplicarea timp de 11 ani a unei hotărîri irevocabile şi definitive, de retrocedare a 17 000 hectare composesorilor borşeni.
Despre sfidarea acestei hotărîri judecătoreşti, neaplicate nici în ziua de azi, în timp ce borşenii sînt purtaţi din instanţă în instanţă, în sute de procese civile şi penale, ne-a vorbit la ieşirea din sala de judecată de la Năsăud, fostul secretar al Primăriei Borşa, Maria Mihali. Potrivit doamnei Mihali, a fost nevoie de strămutarea dosarului de penalităţi pentru că judecătorii de la Vişeul de Sus sînt foarte apropiaţi de preşedinţii comisiilor de fon funciar acţionaţi în judecată.
Primarul de Borşa şi prefectul de Maramureş sfidează Justiţia prin nepunerea în aplicare a hotărîrii definitive şi irevocabile, deşi ştiu foarte bine că o sentinţă nu poate fi comentată cînd are calitatea de lucru judecat, a spus Maria Mihali
Declaraţia Mariei Mihali o puteţi viziona integral ăn clipul ataşat
- 4329 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou