PS News.ro publică astăzi un drept la replică al Cameliei Crișan, în care, se vorbește despre colaborarea cu serviciile și fericirea de a ”sluji patria”! Ne ia de proști?!

preluare psnews.ro

 Aici puteți urmări dreptul la replică remis publicației psnews.ro de ”acoperitul” deconspirat, cadru militar al SRI Camelia Crisan, care nici usturoi nu ar fi mâncat și nici gura nu-i miroase, se pare că... 

”Regulamentul de Admitere a membilor USR, în speță: „Nu este sau nu a fost cadru al unui serviciu secret din România sau din străinătate“. Am cerut două opinii juridice și mi-a fost confirmat faptul că cei 4 ani petrecuți în INI, în baza contractului de școlaritate aferent încheiat cu această instituție, pot fi asimilați sintagmei „cadru al unui serviciu secret“. Având în vedere opiniile juridice primite, am decis să-mi înaintez demisia din USR în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Orice încercări ale foștilor mei colegi de partid referitoare la activitatea mea politică pusă în relație cu facultatea absolvită sunt pure speculații. Am o carieră academică extrem de robustă în spate, mii de studenți și masteranzi care mi-au trecut prin mână, ani de consultanță și peste 22 de ani de lucru cu cele mai vulnerabile comunități ale României”

Dacă am fi niște naivi, tineri, fără experiență și cunoștințe am pune botul, nu? Nota noastră.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.