România plagiată are șanse”să îngroape” România educată? Ep. I
România plagiată are șanse”să îngroape” România educată? Ep. I
Ministrul Câmpeanu a primit ”ordin” să îngroape școlile românești și să distrugă astfel ce a mai rămas corect prin universități pentru a transforma România într-o ”parodie plagiată” ? Toate acestea pentru a salva un general devenit premier, despre care, de luni de zile presa internă și externă scrie că este suspect de a fi plagiat, ba a și fost dovedit că a copiat, fără să citeze sursele, potrivit jurnalistei Emilia Șercan, un număr de 142 de pagini?
Ce ne mai pregătesc ”acești incompetenți” care ne guvernează?
După ”exportul” a peste 7 milioane de români apți de muncă, inteligenți, școliți și competenți în domeniile lor de activitate urmează exodul tinerilor? Oricum absolvenții de liceu pleacă pe capete din România ”plagiată” în care tandemul plagiatorilor Ciucă și Câmpeanu, controlat de președintele fost meditator cu șase case, trâmbițează proiectul avortat din fașă supranumit ”România educată”, în fapt ”România eșuată”? Cu aportul acestor ”mari bărbați de stat” perspectivele școlii românești tind spre zero? Luînd act de ”narcotizarea”, din varii motive, a majorității intelectualității din țară intelighenția internațională ia atitudine! Totul după ce draftul așa zisei legi a educației a fost pus în dezbatere publică. Doar rectorul UBB și rectorul Univ. București dau cu barda? Era și cazul, după ce mai bine de 7 ani, doar jurnalista Emilia Șercan s-a luptat cu plagiatorii dovedindu-i? Ce fac guvernanții, în acest timp? Anulează legi, reguli și fac altele pentru a-și scăpa pielea? Nu era mai simplu și mai sănătos să recunoască plagiatul și să renunțe la doctoratul furat? Ar fi fost un adevărat act de bărbăție, nu? Ne mai mirăm de cele pe care le spune și face Putin, dar ”putiniștii noștri” ce fac? Împing România în prăpastia ignoranței și a manipulării de toate felurile, pentru ca pe moment să le iasă jocurile?
Dorin Dobrincu :”Toată logoreea prezidențială privind „România educată” nu face doi bani dacă în fruntea Guvernului și a Ministerului Educației stau inși certați și cu etica academică, și cu morala comună. În acest timp, sub ei prosperă mii de mediocri care ocupă alte fotolii în administrație, educație și unde mai vor stăpânii diferitelor feude.”
Spălarea lui Ciucă
Pentru a-l scăpa pe Ciucă de ștampila de plagiator se schimbă legea educației? Se distruge viitorul unei națiuni pentru ca un general ”legendat” să nu piardă titlul obținut prin fraudă dovedită? Până unde se va ajunge? România este plagiată și capturată de politrucii doctori? Aceasta este moda, trendul acestor vremuri apocaliptice? Ce-i trebuia lui Ciucă titlul de doctor? Este doctoratul un fel de tichie de mărgaritar? Cum de s-a sucit Câmpeanu? O fi primit ordin?
Constatăm zilnic pe pielea noastră, cei care am avut încăpățânarea de a rămâne în țară, pentru a ajuta la schimbarea democratică a României că se înmulțește numărul incompetenților, pseudospecialiștilor, plagiatorilor și al altor neaveniți în funcții de conducere în stat, în agenții guvernamentale, în general în zone de control plătite cu bani grei de către poporul care muncește spre a contribui la pensiile speciale ale unora și la viitoarele pensii ale altora. Școala românească, universitățile, dar mai ales școlile doctorale nu au scăpat de căpușare, ”binecuvântate” de clica celor aflați la putere, între care PSD și UDMR dețin recordul de control al acestor chei prin care analfabetizarea funcțională este regina balului. Ajutați de o parte din media tv, dar nu numai, politruci cu mintea la genunchiul broaștei au modificat și dat legi în favoarea unor apropiați, a unor șefi de partid, pentru a promova interesele acestora. La ce i-a folosit lui Victor Ponta, fost premier al României, doctoratul plagiat? Aceasta ar fi trebuit să fie o lecție pentru premierul actual, care ar trebui să învețe din creșterea și decreșterea fostului procuror, altfel titrat, poliglot, dar cam PLAGIATOR!
Revenind la fir -amarul adevăr al zilelor noastre- cum că România este ”condusă” de nenumărate personaje dovedite sau suspecte că ar fi plagiat: lucrări de doctorat, cărți, diplome, se răsfrânge deja extrem de negativ în spațiul universitar internațional, unde nimeni nu mai crede că o diplomă de doctorat obținută în țara noastră este corectă! Tranformarea Școlii Românești într-o sursă de creiere pentru occident, plecarea în masă a tinerilor, imediat după bacalaureat în universități din Anglia, Germania, SUA, Spania și din alte țări, care au o strategie serioasă privind educația, a atins cote de avarie. Doar cei care nu vor și unii care nu pot, nu aplică pentru o bursă afară din țară, efectul fiind golirea spațiul românesc de cele mai strălucite minți, pare se că materializează pe repede înainte ”dorința” actualului ministru al Educației de a avea cât mai mulți ”elevi mediocri”...
Ciucă ar fi trebuit să învețe ceva din cazul Ponta
Locul premierului plagiator, ”jucat” în urmă cu ceva ani de fostului premier Ponta Victor, dovedit plagiator a fost luat în acest an de premierul general Nicolae Ciucă, proptit de PNL, la ordinul oreședintelui Ioahannis, președintele unuia dintre puținele partide considerate istorice: PNL. Sfătuit prost, la ordin sau șantajat, generalul ține cu dinții de o diplomă care îi distruge și ce a făcut cinstit în armată?! Nu era mai bine să renunțe? Urmează să o facă, probabil, după ce noua lege a învățământului, care, potrivit adevăraților specialiști va distruge și ce s-a făcut bun pentru școala românească, va intra în vigoare. Dacă draftul acesteia nu va fi modificat fundamental în Parlament? Dacă...
E plin de dottore prin toate funcțiile statului...eșuat
Procurori cu doctorate plagiate, Bode nu-și găsește teza de doctorat, că se spune că ar fi plagiată, Câmpeanu, nu-și găsește volumele, pe care le-ar fi scris, nu mai vorbim de fostul procuror general Licu, alt plagiator ”, aruncat” la CCR pentru 9 ani, ca urmare a serviciilor prestate? Vlase de la SIE? Foarte puțini dintre cei aflați în prim planul vieții politice românești, pare se că nu ar fi plagiat, în timp ce ministrul Grindeanu nu își găsește ”opera” ca să nu mai vorbim de generalul Oprea, conducător de doctorate plagiate, evident...Un fel de Laurențiu Baranga? Respectivul, fără bacalaureat, dar cu ”o tonă de diplome falsificate” a devenit conducător de doctorate? Oare școlile doctorale românești s-au transformat în ”fabrici de diplome”, asemănătoare universităților care, pare se mai practică vânzarea de diplome? Care-i cauza? Să fie o reminiscență, o traumă din ”iepocă”, când s-au organizat cursuri de fără frecvență, pe repede înainte, pentru ca tot omul să posede diplomă de 8 clase? Despre asta este vorba? O raportare comunistoidă, profund mincinoasă, care ne-a rămas de la Ceaușescu? Sau de la Elena, multipla savantă de ”renume”...? Acesta să fie misterul care ”ia în posesie” mințile unora și altora? Să fie ”savanți” și ”doctori” precum Elena Ceaușescu? Greșesc? Ce s-a întîmplat cu psihologia poporului român în perioada de sovietizare și de după? Unde ne aflăm cu mentalitatea? Dar bunul simț și rușinea? Au murit?
Rusificarea României își arată fața?
Faptul că, nici acum, în al 12-lea ceas, o mare parte din mințile luminate ale țării acesteia nu ”pricep” că prin lașitatea lor dovedesc complicitate la distrugerea României ca națiune și că, deși este mediatizată la fiecare buletin de știri, distrugerea Ucrainei și nașterea glorioasă a națiunii ucrainene, printre bombardamente, nenumărați morți nevinovați, gropi comune, sute de mii de deportați în Siberia și cel puțin 8 milioane de refugiați în Europa, oamenii învățați ai României nu pot recunoaște răul la care sunt complici prin tăcerea lor? Nici acum, când avem exemplul ucrainean aproape gratis? Nu se poate face comparația? Ce mai trebuie? Oare chiar atât a decăzut românismul? Ce s-a întîmplat cu conștiința românilor școliți? În loc să fie un lider regional, profitând de conjunctura geopolitică, România a ajuns o țară condusă de impostori, plagiatori și mediocrități ariviste, pentru care interesul personal primează?
Putinism românesc?
Istoricul Armand Goșu, specialist în sovietologie și rusologie, a cărui ”diagnostice” transmise prin interviuri, opinii sau studii despre ruskii mir le asimilăm ca pe o mana cerească, definește putinismul ca fiind: „În plan intern – represiune, limitarea drepturilor cetățenești, militarizarea statului; în plan extern – agresivitate și antiamericanism; în propagandă – promovarea obscurantismului și a conspiraționismului. Spusele reputatului istoric le-am preluat din podcastul Arhivele viitorului, ep 22 , geopolitica lumii ruse, de pe you tube.com
https://www.youtube.com/watch?v=s5vT125v4Bw
Ceea ce se întâmplă în România acestor zile de caniculă și secetă extremă, la nivel de stat, în timp ce ”muritorii de rând” sunt tot mai îngrijorați de foametea care va veni, poate concomitent cu frigul din case, din suflete și din portofelele a milioane de români, ar putea fi comparat cu zicala românească: țara arde și baba se piaptănă! În această cheie ar trebui înțeles ”balșoi balet” executat, la vârful statului pentru salvarea ”onoarei” pierdute a doctorului general sau general doctor Nicolae Ionel Ciucă, catapultat de interese oculte în funcția de premier al României?!
Am dat mai sus definiția putinismului, pentru că în acest caz avem de a face cu o dovadă grosieră de putinism! De putinism românesc! Motivul: Perpetuarea corupției generalizate, răsturnarea valorilor și distrugerea credibilității școlilor românești?! Acesta să fie motivul? Faptul că, in extremis, rectorul SNSPA Remus Pricopie a dat un comunicat de presă după ce ”onorabilii rectori ai universităților din toată România au tăcut mâlc la întâlnirea cu premier Ciucă, care din proprie inițiativă sau la ordin a răsturnat și ce mai funcționa bine în invățământul românesc pentru a-și ”repera onoarea” despre care jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că nu ”există”, este de remarcat:
Remus Pricopie, primul rector cu o reacție negativă la legile lui Sorin Cîmpeanu
„Nu cred că cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, sunt în integralitatea lor în linie cu Proiectul “România Educată”, transmite Remus Pricopie, rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Acesta a reacționat în legătură cu cele două proiecte de legi ce au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Potrivit rectorului, cele trei teme care ies în evidență sunt următoarele: „nerezolvarea inechităților sociale și a accesului egal la educația de calitate, inexistența unei axe morale, a integrității şi meritocrației academice și politizarea fără precedent a sistemului de educație”.
„Dacă aceste trei subiecte nu sunt corectate, am putea ajunge în situația să avem două legi “noi” care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul “celor de la butoane” şi în detrimentul celor care au nevoie de o şcoală de calitate”, este de părere Remus Pricopie.
Cităm părerile exprimate în spațiul media oficial sau social media al unora dintre puținii români cărora le pasă de viitorul învățământului românesc și care au avut bărbația de a lua poziție:
Ce spune istoricul Dorin Dobrincu
Pe pagina sa de face book, la 21 iulie, 2022 : •
”În ultimul deceniu, mai mulți miniștri ai Educației au devenit un fel de perii pentru spălat tezele de doctorat plagiate ale premierilor României, inclusiv prin controlarea structurii care avea/are între atribuții atestarea diplomelor - CNATDCU.
Când Victor Ponta a ajuns stăpân la Palatul Victoria, în 2012, conducând „cel mai competent guvern”, constituit din pesediști, peneliști și conservatori voiculescieni, la Educație a fost plantat Liviu Pop. Mediocru, cu un vocabular aproximativ, Pop s-a dovedit omul potrivit pentru a face din CNATDCU o formă fără fond. Iar asta s-a întâmplat cu complicitatea unor academici, altfel moraliști și autoproclamați învățători ai națiunii.
După un deceniu, în plină guvernare penelistă, pesedistă și udemeristă, Sorin Câmpeanu, replantat ca ministru al Educației, încearcă să folosească aceeași apă pentru a-și spăla propriul doctorat, dar și pe cel al lui Nicolae Ciucă, șeful său direct, de partid și de stat. Cum în calea eroilor plagiatori stă CNATDCU, acesta urmează să fie pur și simplu desființat.
Toată logoreea prezidențială privind „România educată” nu face doi bani dacă în fruntea Guvernului și a Ministerului Educației stau inși certați și cu etica academică, și cu morala comună. În acest timp, sub ei prosperă mii de mediocri care ocupă alte fotolii în administrație, educație și unde mai vor stăpânii diferitelor feude.”
Ce spun jurnaliștii de la g4media? Al patrulea abuz de putere!
”Generalul Nicolae Ciucă, propulsat premier de coaliția toxică PSD-PNL-UDMR, a trecut la o nouă fază autocratică. Distruge instituții întregi pentru a-și scăpa pielea de acuzația de plagiat. De data asta a luat în lunetă CNATDCU, consiliul care dă verdictele de plagiat, consiliul compus din specialiști unanim recunoscuți și complet independent politic, pe care nici măcar Ponta nu a reușit să îl desființeze. E o performanță pe care nu au reușit-o nici Victor Ponta și nici Liviu Dragnea. În cazul lui Ciucă, e deja al patrulea abuz de putere în dosarul plagiatului. Inimaginabil într-o țară care se pretinde o democrație funcțională.
Prevederea desființării de facto a CNATDCU apare în proiectele de lege privind educația, potrivit Edupedu.ro. Proiectele sunt promovate de ministrul Sorin Cîmpeanu, validate de premierul Ciucă și inspirate de proiectul ”România educată” al președintele Iohannis. Proiectele sunt puse în dezbatere publică, iar ministrul Cîmpeanu – instrumentul prin care se desăvârșește distrugerea educației – a anunțat că în septembrie draftul va fi trimis în Parlament.
De ce e vorba despre un abuz de putere al premierului? Pentru că proiectele de lege sunt asumate de guvernul pe care îl conduce și au ca scop rezolvarea propriei sale probleme cu acuzația de plagiat. Atenție: proiectele de lege nu sunt depuse la Parlament de Ministerul Educației sau de vreun parlamentar, ci chiar de Guvernul condus de primul-ministru Nicolae Ciucă.
Ciucă bifează a patra tentativă de a-și rezolva plagiatul uzând de puterea formală și informală enormă pe care i-o dă postul de premier.”
https://www.g4media.ro/abuzurile-de-putere-al-premierului-ciuca-generalu...
Profesorul Alin Fumurescu anunță o pețiție cu listă de semnături și soluții: Plagiatul la români!
https://www.contributors.ro/universitari-din-toate-tarile-uniti-va-avert...
Autor al volumului ”Compromisul. O istorie politică și filozofică”, apărut la Editura Humanitas, în 2019, cu traducere din engleză de Doru Căstăian, profesor asociat de filozofie politică în SUA, jurnalistul cunoscut de clujeni ca fiind fondatorul primului ziar de după 1989, ”NU”, Alin Fumurescu aduce și soluții pentru rezolvarea crizei majore generată de fabricarea doctoratelor:
”Pentru asanarea acestei mlaștini etice credem că este nevoie de o abordare complexă, care să includă o componentă preventivă și una reparativă, cu soluții implementabile pe termen scurt, dar și cu schimbări structurale pe termen lung. În cele ce urmează oferim doar câteva sugestii și exemple pentru a porni o mult-prea-necesară conversație.
Bunăoară, o abordare preventivă ușor de implementat pe termen scurt ar putea presupune ca toate universitățile românești să-și încurajeze și, evident, ajute studenții doctoranzi să își ia în co-tutelă îndrumători de doctorat de la universități din străinătate, cum unele universități au început deja să facă, deși mai degrabă sporadic. În afara faptului că doctoranzii ar beneficia de pe urma unui nou nivel de expertiză, un doctorat în co-tutelă ar încuraja o muncă de cercetare corectă și o calitate mai bună a tezei. Pe termen lung, universitățile care vor implementa într-un mod sistematic această strategie vor avea doar de profitat de pe urma unei bune reputații atât la nivel național cât și internațional.”
Continuarea acestui text într-un episod viitor
- 1411 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou