Şcoala se mută pe Discovery Channel

Primim la redacţie

 

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat duminică, împreună cu Mark Hollinger, directorul Discovery Networks International şi Danny Forster, prezentatorul programului Extreme Engineering de pe Discovery Channel, proiectul "Şcoala Discovery", dezvoltat în România de Discovery Networks, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Acest proiect constă în prezentarea, începând cu data de 16 ianuarie, pe Discovery Channel, de la ora 14,00, zilnic, a câte unui program educaţional de o oră, informează Biroul de Presă a ISJ BN


Conform spuselor ministrului Daniel Funeriu, această diversificare a resurselor este menită să întărească efectul mijloacelor tradiţionale ale învăţării şi nicidecum să se substituie lor.
Prin forţa imaginilor şi calitatea deosebită a conţinuturilor prezentate pe Discovery se urmăreşte sprijinirea elevilor să înveţe mai bine, să-şi facă lecţiile mai uşor.
Cu acest program venim în completarea resurselor de învăţare utilizând calculatore care sunt astăzi în toate liceele din România. Acest proiect, AEL, este un alt program major al ministerului, subsumat aceluişi obiectiv de diversificare a resurselor învăţării.
Este prima dată când Ministerul Educaţiei intră în parteneriat cu o reţea globală de televiziune dispusă să îşi ofere resursele pentru atingerea unui obiectiv comun: susţinerea educaţiei ştiinţifice şi utilizarea resurselor de tip nou în şcoli. Acest parteneriat nu implică niciun cost pentru Ministerul Educaţiei.
Astfel :
Începând cu data de 16 ianuarie Discovery Channel va prezenta de la ora 14 o oră de programe educaţionale. Luni matematică, marţi chimie, miercuri biologie, joi fizică, vineri alte ştiinţe. Fiecare program va fi reluat a doua zi de la ora 8 precum şi sâmbăta şi duminica de la ora 8. Se va specifica foarte clar pentru ce clasă este adaptată fiecare emisiune. Programele sunt adaptate pentru claselor V-XII.
Conţinuturile sunt special gândite pentru România, astfel încât să existe congruenţă între ceea ce fac elevii la şcoală, lecţiile propriuzise, şi ceea ce văd pe ecran.
Va exista un site, scoala.discovery.ro, unde se vor găsi toate materialele complemenatre fiecărei emisiuni, pentru profesori, elevi şi părinţi.
Există 110 şcoli din România, din toate judeţele şi cuprinzând elevi de toate profilurile sociale, în care, într-o primă fază, profesorii vor fi formaţi pentru utilizarea resurselor de pe situl scoala.discovery.ro şi metodele de predare aferente. De asemenea, în acele şcoli se vor monitoriza creşterea rezultatelor elevilor la ştiinţe.
La întâlnirea cu inspectorii şcolari generali din decembrie au fost propuse cele 110 şcoli şi am instruit inspectorii generali ce au de făcut pentru implementarea programului într-un număr cât mai mare de şcoli.
Din judeţul Bistriţa Năsăud, a fost propus Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud, dar se urmăreşte implementarea programului la nivelul întregului judeţ.
Ministrul educaţiei a mai subliniat faptul că, utilizarea la clasă a programului şcoala discovery este opţională pentru profesori şi elevi. Ministerul recomandă directorilor de şcoli şi profesorilor să beneficieze de această diversificare a resurselor şi ministerul va acorda tot sprijinul său pentru cei care vor alege metode moderne de predare.
Lecţiile prezentate în programele scoala discovery pot fi vizionate acasă sau la şcoală, în funcţie de modul în care fiecare şcoală se organizează. Să nu uităm, de exemplu, că avem în România peste 1000 de centre de documentare şi informare, care au mijloace tehnice avansate în dotare.
Doresc să subliniez că programul şcoala Discovery este un program care va evolua în permanenţă, în funcţie de feed-back-ul pe care îl avem din sistem şi inputurile cadrelor didactice, ale elevilor şi părinţilor.

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.