Scriitorul Andrei Moldovan a trecut la cele veșnice!
S-a născut la 2 februarie 1949 la Chiuza. Este critic şi istoric literar. A absolvit Facultatea de Filologie, română-franceză, UBB (1973). A colaborat de-a lungul anilor, cu texte de istorie şi critică literară, la revistele: Tribuna, Steaua, Luceafărul, Convorbiri Literare, Napoca Universitară, Cronica (Iaşi), Contemporanul, Bucovina Literară, Viaţa Românească, Minerva, Zburătorul, Limbă şi literatură, Tribuna învăţământului, Mişcarea literară, Revista ilustrată, Mesagerul literar şi artistic, Cronica (Ungaria), Terra nova (Canada), Nord literar, Versus, Blajul, Vatra, Convorbiri literare, Dacia literară, Scriptor, Conta, Apostrof, Pro Saeculum ş.a. A făcut parte din redacțiile publicațiilor Gazeta Someșeană (Dej), Minerva şi Mişcarea literară. Este redactor şef al suplimentului Răsunetul cultural şi al revistei Neuma. A publicat volumele: Coşbuc sau lirismul pragurilor, Editura Clusium, 1997; Erezii lirice, Editura Limes, 2004; Aruncarea în haos, publicistică culturală, Editura Arcade, 2004; Întâmplări literare, Editura Limes, 2005; Liviu Rebreanu prin el însuşi, în colaborare cu Niculae Gheran, SCRIITORI DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD. DICȚIONAR CRITIC [ 185 ] Editura Academiei Române, 2008 (premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj); Pretexte, dicţionar-antologie de scriitori din Bistriţa-Năsăud, ediţie alcătuită, îngrijită şi prefaţată, Editura Eikon, 2008; Butelia cu oxigen. Consemnări critice, Editura Eikon, 2010; Mâhnirile limbii române, Editura Limes, 2011; Poeţi români de azi, Editura Casa Cărții de știință, 2011 (nominalizare la premiile USR – Filiala Cluj); Coşbuc sau lirismul pragurilor, ediţia a II-a revăzută, Editura Eikon, 2012; ediţia a III-a: Editura Eikon, 2014 (nominalizare la premiile USR – Filiala Cluj), ediția a IV-a, Editura Şcoala Ardeleană, 2016; Un Rebreanu hăituit, istorie şi critică literară, Editura TipoMoldova, 2013 (premiul Festivalului Național „Liviu Rebreanu”); Scrisori către Liviu Rebreanu, vol. I, Editura Academiei Române, 2014, colaborator; Ephemeride, publicistică culturală, Editura Limes, 2016 (nominalizare la premiile USR – Filiala Cluj); Consemnări critice, Editura Cartea Românească, 2017; Literatură tradiţională din Nord, vol. I-III, Editura Charmides, 2017. Este în colectivul de colaboratori al volumelor: Liviu Rebreanu, Opere, vol. 22 şi 23, ediţie critică de Niculae Gheran, Editura Academiei Române, 2003 şi 2005. Prezent în mai multe antologii şi volume colective, dicţionare. A iniţiat reuniunea literară Cenaculum. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj. Este preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Cetăţean de onoare al oraşului Beclean.
- 2365 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
04/12/2024 - 04:19
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
28/11/2024 - 08:09
-
13/11/2024 - 12:41
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
04/12/2024 - 04:19
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
28/11/2024 - 08:09
-
04/12/2024 - 04:19
Poemul săptămînii
-
2 ani 4 săptămâni ago
-
2 ani 9 săptămâni ago
-
2 ani 43 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 22 de săptămâni ago
-
3 ani 26 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
Comentarii
Publică un comentariu nou