Elena Lasconi

Social democrația de fițe și haremuri de fe tițe! Sau despre privilegii în țara românilor telespectatori nefericiți!

sustinerea tezei asa zisului doctorat

 Scenete care mai de care mai ”hazlii” se pun pe tapet în diverse locuri din țărișoară, în vreme ce românul de rând este aproape cocoșat de facturile la lemne, la gaze, la mâncarea tot mai scumpă și, tot mai proastă. Între timp un liberal miroase pătrunjelul, arătând un ceas de 30 000 de coco, politrucul din fruntea guvernului, de cinic ce este până în măduva oaselor, se preface că are grijă de popor, încălțat cu pantofi de 2000 de euro perechea, iar ”deasupra tuturor” primul turist al țării, planează mutual, însoțit de duamna ”anexată”, se fotografiază cu poșetuțe și curea de fițe la un safari, după ce au descins dintr-un avion ale cărui costuri, adunate cu prețul hotelurilor de prin Tanzania, Kenya și, ce mai este, atinge cifra de aproape 10 milioane de euro!
Ce face linia a doua și a treia a puterii, în acest timp? Adică cei care vor distribui manipulările în cele 4 campanii, de care este plin anul 2024? Își dau privilegii unii altora?

Să le luăm pe rând:


1.La Cluj, o filială de cartier a tras o paranghelie,
la cel mai scump restaurant -hotel din orașul de pe Someșul Mic, având în menu mâncăruri regești, ca să nu li se facă greață de cinismul cu care vor împărți firmituri electorale românilor acoperiți de minciuni și manipulări grosolane. ”Ce ne datorăm unii altora” a fost pretextul sub titlul căruia pesediștii de caviar ai cartierului Ghiorgheni, din Cluj Napoca, au tras cheful, înainte de intrarea în postul Crăciunului. Ce își ”datorează” unii dintre aceia, altora tot din PSD, s-a văzut din menu, potrivit presei clujene, la care se adaugă privilegiile, ținute la secret, care îi ridică în propriile lor minți strâmbe, zicem noi? Mai rămâne să cerem ceea ce ne datorează nouă, celor pe care îi fură la greu prin taxe, impozite, control de resurse, delapidări de fonduri europene, pe care tot noi le plătim către uniune, că săracii bogați, vezi clanul Tender, Voiculescu și alții, scapă de plata prejudiciilor, având în vedere justiție oarbă, surdă și cam coruptă din RO!


Dar să revenim la Cluj și să aruncăm o privire, cu ajutorul unei știri de presă, în interiorul evenimentului cu pretenții regești a pesedimii căreia i s-a urcat ciolanul la cap?!


La evenimentul care a avut loc pe 12 noiembrie, în Sala Venezia a Grand Hotel Italia, meniul a avut peste 17 feluri de mâncare și o varietate mare de băuturi fine, printre care: vol-au-vent cu salată de pui și mentă, tartine cu speck, salată de creveți cu citrice, stroganoff vită, butterfish alla mediterranea, ravioli cu ricotta și spanac în roată de parmezan, vin spumant Mionetto, cocktailuri variate.
Peste 400 de invitați, inclusiv lideri județeni ai PSD din Transilvania, au luat parte la conferință.


Nu au lipsit președintele PSD Cluj, Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național Politic PSD, Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, și Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.”


Din finalul știrii aflăm că, pe lângă politrucii de rând și de vârf ai pesedeului județean Cluj, la paranghelie au fost prezenți și mitomanul ministru al Cercetării și Digitalizării și îndrumătorul de fals doctorat al respectivului mitoman, profesorul univ. Vasile Dîncu, despre care se spune că ar avea o fabrică de dottore?
2.Devenit, cam pe repede înainte, ministru al cercetării, când el nu are nici măcar proprietatea termenilor pe care îi folosește, exemplu: cercetare, că despre digitalizare nici nu mai spunem, că-i neologism, Ivan Bogdan Gruia, importat la Bistrița tocmai din Poiana Ștampei, se pare că ar mai fi primit niște ”indicații” privind manipularea la români direct de la sursa acestora, cu respectiva cinică ocazie!

 

Însă ce a scris presa clujeană, se pare că, nu este decât partea vizibilă a disprețului cu care pesedimea se dă social democrată în timp ce adună bani cu ghiotura și proprietăți nenumărate. După paranghelia de fițe, despre care s-a scris și s-a vorbit la aproape toate teve-urile cât de cât eligibile, cu burdihanurile și portofelele pline și cu gândul la conturile burdușite de șpăgi, unii cică ar avea pofte?! De sex! Asta am aflat de la o sursă apropiată de falsul doctor în sociologie, invalidat de CNADCU, în februarie 2023, dar noi am aflat abia în octombrie, că nu a fost niciodată vre-un doctor, Și că, deși însurat cu o bistrițeancă arătoasă, ar fi pofticios la aproape toate femeile care îi ies la drum de seară sau nu, aranjate și cam nesătule de sex, pe care, se spune că le testează la greu, apoi le plasează sau distribuie în segmentele superioare ale PSD: secretari de stat, miniștri și nu numai. Cum ar veni, junele de la Poiana Ștampei ar avea un ”harem” ca să nu spunem ”divizie de rândunici”, cum foloseau bolșevicii, pentru a ”impresiona” șefimea pesedistă! Cică, printre clienții pseudodoctorului ar intra și niscai președinți de CJ-uri pe care îi are ”digitizați” într-o agendă secretă, în care își notează mișcările ”pensionarelor” care îi compun haremul social democrat, se pare. Cel puțin așa spun sursele noastre, potrivit cărora, inclusiv bruneta prietenă a concubinei băiatului, amator de bătut cu pumnii, caftit rău de tot, în urmă cu o lună de zile, și băgat în spital, în comă, ar fi printre alesele diviziei de femei fatale ale pofticioșilor de la PSD, sătui de bani, icre, vânat și alte farafastâcuri și care nu mai poftesc la nevestele oficiale ci vor emoții tari cu escortele de lux ale ministrului cercetării clitorisului? Să înțelegem că de asta a fost numit ministru de către holteiul divorțat Ciolacu? Că se pricepe la cercetarea piaței de sex? Acum, fie vorba între noi, ăștia mai fraieri, dar cu neuronii activi, nu numai de pătrunjel este nevoie ca să faci o zamă bună, ci și de o puicuță, tânără, coafată și cu gene false, că morcovi sunt la toate filialele, nu?
În final, ne exprimăm o singură nedumerire, către fețele bisericești care se afișează cu ”specialistul în sex cu escorte de lux”: că sunt simpli preoți, PS lor sau IPS sa, nu le mai dăm numele: oare aceștia, protejați sub hainele lor sclipitoare și adăpostiți în Cuvânt, nu simt oarecare jenă când se întîlnesc pe la diverse ocazii, sfințiri și altele, față către față cu junele care ”distribuie” sex în plexul colegilor cărora le ”datorează” sau nu câte ceva?


Că de la fostul aghiotant al teroristului Omar Hayssam, pre numele său Marcel Ciolacu, nu avem nici un fel de așteptări, să îl atenționeze sau schimbe pe hedonist. Că și respectivul premier minte de îngheață apele, vezi creșterea pensiilor și, ptiu drace, ”scăderea prețurilor” la raft, iar în ce privește femeile, am auzit că ar fi divorțat recent de prima consoartă și îi schimbă bujiile nevestei lui Negoiță de la sectorul 3, așa că este exclus să așteptăm reacții! Dar oare să fie adevărat ce ne spun sursele? Despre divizia de escorte a PSD BN, manageriată de junele Ivan?


Acest text este o bârfă și va fi tratat ca atare: Nota red!

 

Foto: imagine de la susținerea tezei așa zisului doctorat

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.