Spirite aprinse la Consiliul Consultativ al PNMR. Recentele restricţii impuse de APNMR au umplut paharul răbdării proprietarilor de păduri şi de turme
Informaţiile potrivit cărora caprele păstorilor din satele de munte nu au voie să pască în Parcul Naţional Munţii Rodnei iar proprietarii păşunilor nu pot construi saivane în care turmele să se adăpostească de furtunile de vară, pentru că aşa spune administraţia acestei arii protejate, a aprins spiritele participanţilor la şedinţa Consiliului Consultativ al PNMR. Primarul comunei Coşbuc Nicolae Anghel a încercat chiar o glumă referitoare la caprele negre din PNMR cărora actuala administraţie a uitat să le interzică "păscutul", în timp ce suratelor lor mai domestice le cere viză.
O altă aberaţie emisă de eminenţele ştiinţifice de la PNMR se referă la solicitarea expresă privind "închiderea" turmelor cu niscai garduri electrice, făcută de Doina Jauca. Această idee nefericită ar putea duce la decimarea turmelor de oi, în timpul unor furtuni.Punctul de vedere al unui crescător de oi de la Sîngeorz Băi este cel puţin relevant potrivit clipului ataşat. Preţul acestor măsuri ar putea fi dispariţia păstoritului în Munţii Rodnei!
- 5885 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
11/04/2025 - 09:06
-
07/04/2025 - 06:11
-
06/04/2025 - 08:48
-
03/04/2025 - 18:17
-
03/04/2025 - 18:09
-
18/03/2025 - 08:31
-
28/03/2025 - 11:40
-
16/03/2025 - 10:30
-
29/03/2025 - 08:27
-
29/03/2025 - 08:14
-
29/03/2025 - 08:27
-
31/03/2025 - 10:31
-
02/04/2025 - 17:12
-
03/04/2025 - 18:09
-
03/04/2025 - 18:17
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
2 ani 22 de săptămâni ago
-
2 ani 27 de săptămâni ago
-
3 ani 9 săptămâni ago
-
3 ani 39 de săptămâni ago
-
3 ani 39 de săptămâni ago
-
3 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 44 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou