Succesiunea - Testamentul - arma în războiul moştenirilor
r
Credeai ca numai un notar poate autentifica un testament? Afla ca medicul, capitanul de nava sau chiar seful penitenciarului iti poate valida legal ultima dorinta
Dupa inmormantare, de cele mai multe ori urmeaza un show succesoral, cand averea defunctului pare sa nu mai ajunga tuturor rudelor si celor indreptatiti la o cota parte din aceasta. Din punct de vedere legal, succesiunea poate avea doua forme: testamentara, atunci cand, prin dorinta defunctului, soarta patrimoniului sau este decisa de acesta si cea legala, care este aplicata in momentul in care nu exista un act testamentar voit care sa exprime dorinta celui decedat.
In respectivul moment, autoritatile legale impart bunurile succesorilor de drept.
In categoria succesorilor indreptatiti la mostenirea pe cale legala se pot enumera trei mari clase de rudenie, in functie de apropierea fata de defunct, astfel ca exista clasa I, cu descendentii, (fiii, fiicele, copiii adoptati), sotul supravietuitor si ascendentii privilegiilor (parintii infietori), clasa II colaterala reprezentata de fratii si surorile celui decedat si ascendentii ordinari (bunicii, atat din partea mamei cat si al tatalui celui care a lasat mostenirea), precum si clasa III, colateralii ordinari, din care fac parte matusile si unchii acestuia.
Ascendentii ordinari culeg roadele mostenirii in ordinea proximitatii gradului de rudenie, astfel ca, de exemplu, bunicii ii inlatura pe strabunici, indiferent de sex sau de linie. In cazul mostenirii descendentilor si colateralilor se aplica reprezentarea.
Cine sunt nedemni la succesiune?
In ceea ce priveste succesiunea testamentara, printre persoanele indreptatite sa primesca o cota parte din patrimoniul defunctului pot fi nominalizate cele care se aflau in viata la momentul decesului, precum si cele care au fost concepute in timpul vietii acestuia, insa nascute dupa moartea respectivului.
Nedemni la statutul de succesori si la beneficiile averii lasate sunt cei care au comis intentionat o infractiune sau o fapta amorala impotriva ultimei vointe a defunctului, exprimata de regula in testament si constatata de instantele judecatoresti. Un aspect interesant il constituie prevederea conform careia parintii decazuti din drepturile parintesti nu au acces la averea lasata de copii.
O situatie similara este intalnita in cazul persoanelor care au pus bete in roate in realizarea ultimei vointe testamentare ale celui decedat, ingreunand astfel sarcina autoritatilor legale de a distribui respectiva avere tuturor celor indreptatiti la ea.
Cum arata testamentul perfect
Stim cu totii ca testamentul este acel act juridic solemn prin care testatorul isi exprima ultima vointa cu privire la bunurile sale si desemneaza persoanele care vor dispune de respectiva avere. Pentru ca un testament sa fie considerat valid, acesta trebuie sa indeplineasca cateva cerinte, respectiv sa fie scris de insusi testator, cu tot cu data si semnatura, sa fie autentificat la un notar, precum si cel asimilat notarial, in categoria aceasta fiind indreptatiti sa autentifice chiar si medicul institutiei unde era internat testatorul sau capitanul de vas, daca acesta se afla la bordul acestuia in momentul redactarii testamentului etc. Testamentul redactat si semnat de testator, pus intr-un plic si sigilat, este valabil doar daca pe respectivul plic a fost aplicata autentificarea notariala.
Daca cel care formuleaza continutul testamentar nu il poate semna, din varii motive, poate desemna o alta persoana sa il semneze, acest lucru fiind posibil in prezenta notarului si a minimum doi martori.
Termenul de acceptare sau neacceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei, adica incepand cu data decesului.
Daca succesorii au ratat momentul si nu au reusit sa intre in posesia masei succesorale, acestia, cu acceptul celorlalti succesori, isi pot obtine partea cu usurinta, fara a mai fi nevoie de decizia instantei judecatoresti. Acestia pot obtine in natura partea cuvenita, iar daca nu se poate realiza acest lucru, atunci ramane varianta unei plati in bani.
Succesorul de drept poate dispune renuntarea la mostenire in favoarea altor mostenitori testamentari sau legali, stabilindu-le o cota parte, dupa bunul plac.
Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte, acolo unde avocat Mihaela Plesea discuta pe larg despre succesiune.
- 7488 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
08/11/2024 - 12:14
-
07/11/2024 - 10:16
-
07/11/2024 - 08:30
-
04/11/2024 - 12:14
-
04/11/2024 - 11:40
-
26/10/2024 - 10:48
-
21/10/2024 - 17:59
-
29/10/2024 - 10:07
-
24/10/2024 - 17:22
-
03/11/2024 - 17:08
-
08/11/2024 - 12:14
-
21/10/2024 - 17:59
-
24/10/2024 - 17:22
-
26/10/2024 - 10:48
-
29/10/2024 - 10:07
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 zi ago
-
2 ani 5 săptămâni ago
-
2 ani 38 de săptămâni ago
-
3 ani 16 săptămâni ago
-
3 ani 17 săptămâni ago
-
3 ani 17 săptămâni ago
-
3 ani 22 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou