Suntem datori cu optimism

Cel mai mare pericol la adresa României, adevărata ameninţare a siguranţei noastre naţionale, este pierderea speranţei. “Aici nu se mai poate face nimic, totul e pierdut, nu se va schimba niciodată…”. Întâlnim tot mai des această atitudine sau îi suntem chiar propagatori, iar ea are, nu-i vorbă, justificări din belşug. Dar pentru că cei mai mulţi dintre noi vom rămâne aici, şi pentru că tot aici ne vom creşte copiii, suntem datori să căutăm continuu motive de optimism, antidoturi pentru defetism şi veşti bune.
Şi să le şi găsim.

Arta războiului ne învaţă că metoda ideală de a obţine victoria e să-ţi aduci duşmanul în situaţia de a fi învins înainte ca lupta să înceapă, pentru că e lipsit de încredere în capacitatea sa de a izbândi. Dezbinarea, conflictul intern, crescânda nemulţumire privind ceea ce ai, unde trăieşti şi cine (ce) eşti sunt condiţii suficiente pentru a fi supus. Şi să nu vă închipuiţi că România nu s-ar afla în război. Orice ţară se află, aproape mereu. Pacea universală e departe.

Da, conducătorii se dovedesc nişte nimurici, puterea de cumpărare scade, inundaţiile se suprapun secetei financiare şi parcă nimic nu mai merge. Dar, cu toate acestea – sau, cu atât mai mult, din aceste cauze – trebuie să ne recăpătăm pofta de această ţară. Iată un început de încercare. (Episoadele viitoare le adăugaţi dumneavoastră).

*

Textul integral poate fi citit aici.

Citiţi aici şi alte texte ale lui Mihnea Măruţă.