Update: Bistriţa-Năsăud: Doi fraţi din Harghita, autorii spargerilor din Lechinţa

Azi noapte, Primăria Lechinţa a fost spartă de hoţi. Potrivit unor surse din Poliţia BN, este foarte posibil ca spărgătorii să facă parte din gruparea care a spart în ultima lună de zile, sediile primărilor, Monor, Şieuţ, Mărişelu, Galaţii Bistriţei, Nimigea, şi pe urmele cărora judiciariştii se aflau deja, de ceva  vreme.

Azi noapte, hoţii au avut ghinion şi unui dintre ei a fost prins de un agent de la Postul de Poliţie Lechinţa, după o încăierare care s-a lăsat cu rănirea atît a hoţului cît şi a poliţistului. 

Serie neagră

După ce duminică noaptea au spart sucursala CEC din localitatea Lechinţa, dar nu au putut deschide casa de bani, hoţii, puşi pe jar de faptul că nu le-a reuşit spargerea, s-au întors şi au deconectat sistemul de alarmare şi camerele de supraveghere de la Primărie, pentru a da gaură acolo. Surpriza neplăcută pentru ei a fost că, după ce au reuşit să urce la etajul I al clădirii, unde se află birourile şi au găurit seiful cu un flex, acesta s-a dovedit a fi gol. Imediat după aceea, hoţii au hotărît să spargă sediul filialei Administraţiei Financiare, aflată la parterul clădirii Primăriei. Seria neagră pentru hoţi a continuat. În timp ce spărgeau casa de bani, aceştia au fost surprinşi de doi poliţişti. Unul dintre spărgători a fost imobilizat de un agent după o bătaie ca-n filme. Ceilalţi hoţi, cel puţin trei la număr, au reuşit să fugă. Au rămas însă la locul spargerilor, mai multe perechi de încălţăminte pe care foarte probabil hoţii le foloseau pentru a-şi şterge urmele, cît şi alte elemente care vor putea fi folosite ca probe de către judiciarişti.

Update: 13.45

Autorii spargerilor din Lechinţa sînt din Harghita şi sînt fraţi


Prima concluzie a poliţiştilor bistriţeni în cazul spargerilor din comuna Lechinţa este că autorii sînt din judeţul Harghita şi sînt fraţi. Cei doi ( dintre care cel mai tînăr, de 28 de ani), sînt suspectaţi şi în seria spargerilor de la celelalte primării din judeţ.
Purtătorul de cuvînt al IPJ BN, Mariana Petroşanu, spune referitor la spargerea de azi noapte de la Primăria Lechinţa că " a fost prins în flagrant de către lucrătorii Postului de Poliţie Lechinţa,  Vasile M. de 28 ani, din localitatea Bălan, judeţul Harghita".

Verificările poliţiştilor bistriţeni au scos la iveală faptul că, la comiterea spargerii de azi noapte cît şi a celei de ieri noapte a asupra CEC -ului a participat şi fratele mai mare a celui prins, pe nume Ion Cristinel M., de 34 ani, şi care a scăpat deocamdată poliţiştilor, dar este dat în urmărire. Poliţiştii bistriţeni au descoperit abandonate în grabă de hoţi, mai multe unelte cu care au lucrat la făptuire şi care erau furate de cei doi de la persoane fizice, tot din Lechinţa, seriile acestora regăsindu-se pe plîngerile unor cetăţeni. Pînă la această oră, poliţiştii au stabilit că cei doi fraţi din Bălan sînt autorii spargerilor din Lechinţa, atît de la CEC, cît şi de la Primărie şi Finanţe, avînd în vedere modul de operare, a spus Mariana Petroşanu, şi continuă cercetările privind implicarea acestora şi în spargerile de la celelalte primării.

Harghiteanul de 28 de ani, prins în flagrant, va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, potrivit comunicatului remis presei de IJP BN.

 

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.