Vântu şi cercurile concentrice

“În orice comunitate există trei cercuri: Marele Cerc, ce o conţine în întregime; Cercul Funcţiunilor, sau cei ce contează, alcătuind 10% din ansamblu; şi Cercul Interior, şefii şefilor, care sunt 2% din întreg sau 20% din Cercul Funcţiunilor. Din Cercul Interior provine tot Binele, dar şi tot Răul”, scrie Ioan Petru Culianu
într-una dintre misterioasele sale povestiri, intitulată “Pergamentul diafan”. “Teoria” sintetizată în aceste rânduri e valabilă şi în cazul celui mai mediatizat personaj al ultimelor zile: Sorin Ovidiu Vântu.

Se poate scrie obiectiv despre Vântu?, m-am întrebat de când cu arestarea sa. Pot, oare, să aleg şi să folosesc doar lucrurile certe despre acest personaj definitoriu al României postcomuniste? Pot să nu alunec în patimile sau interesele vreuneia dintre cele două tabere care au redeschis, la cel mai acut nivel, “frontul” din campania prezidenţială? Nu pot afla decât dacă încerc. Aceasta e încercarea mea:

Amploarea reacţiilor şi vehemenţa celor care au sărit să-l apere pe Vântu nu sunt întâmplătoare. Ele constituie manifestarea unei structuri de protecţie pe cât de veche, pe atât de eficientă: sistemul cercurilor (sau inelelor) concentrice. Cetăţile dacice sau castrele romane erau protejate în acest fel, cu valuri de pământ, canale săpate artificial, ziduri fortificate, turnuri care serveau drept avanpost şi alte asemenea obstacole.

Proprietarii castelelor medievale au rafinat şi întărit sistemul, printre altele cu faimosul şanţ de apă circular, care avea un scop aparent, cel de a îngreuna apropierea asediatorilor, şi un scop mai puţin vizibil, dar esenţial, cel de a face imposibilă săparea de tuneluri pe sub zidurile de piatră. Ce-au construit apărătorii lui Vântu în zilele din urmă a fost un “şanţ cu apă”; castelul e încă puternic, iar asediul, câtă vreme e ţinut la suprafaţa mediatică, nu devine cu adevărat ameninţător.

Să revenim la citatul din Culianu. În ultimii ani, de când a cumpărat trustul în devenire al Caţavencilor şi după ce şi-a asumat public proprietatea asupra postului Realitatea TV, Vântu a creat în jurul său nu doar un Cerc al Funcţiunilor foarte puternic, angajând mulţi profesionişti cu experienţă şi credibilitate, dar şi un alt “cerc”, exterior acestuia, cu rol de prevenţie şi informare. Acest cerc, similar unui serviciu de spionaj, a fost format – şi poate mai este încă – din jurnalişti, intelectuali şi, în general, lideri de opinie aflaţi în afara trustului, unii chiar la concurenţă.

Unii au fost plătiţi oficial să realizeze emisiuni sau să scrie în diverse publicaţii ale Grupului Realitatea-Caţavencu, alţii au fost plătiţi în secret pentru consultanţă deseori fictivă, dar toţi aceştia, membrii voluntari sau doar naivi ai Cercului Exterior, au îndeplinit, cu bună ştiinţă sau fără a-şi da seama, rolul de a-l proteja şi/sau informa pe Vântu cu privire la potenţiale pericole mediatice. Şi, poate nu în ultimul rând, nu l-au mai atacat ei înşişi.

*

Continuarea (încă vreo 5000 de semne) o puteţi citi aici. M-aş bucura.

Pentru a afla cum gîndeşte şi scrie Mihnea Măruţă daţi clik aici.